Cursele aeriene cu destinația Moscova și cele dinspre capitala Federației Ruse rămân pe stand-by. Autoritățile Republicii Moldova nu examinează la această etapă posibilitatea reluării acestora din motive de securitate.
„Nu poate fi vorba despre reluarea acestor zboruri din cauza riscurilor privind securitatea națională”, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul ediției de luni, 25 septembrie, a emisiunii „Новая неделя”, cu Anatolie Golea de la TV8.
Șefa statului a mai subliniat în context că Chișinăul va continua să construiască relații cu statele care respectă statul și cetățenii moldoveni.