Armata rusă anunţă vineri că a cucerit în întregime orăşelul Soledar, în estul Ucrainei, revendicând astfel o primă victorie importantă pe teren, după mai multe înfrângeri umilitoare în ultimele luni, relatează news.ro.
Eliberarea oraşului Soledarului s-a încheiat la 12 ianuarie (joi), seara, (o eliberare) importantă în vederea continuării operaţiunilor ofensive” în regiunea Doneţk, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
Trupele ruse au ca ţintă principală, de luni de zile, oraşul Bahmut, situat la 15 kilometri sud-vest de Soledar.
Ucraina a anunţat cu puţin mai înaintem vineri, că a oprit o ofensivă rusă ”de intensitate puternică”, după ”o noapte caldă”.
”Inamicul şi-a aruncat aproape toate forţele principale către (regiunea) Doneţk şi menţine o ofensivă de intensitate puternică”, a declarat, într-o postare pe Telegram, adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar.
„Este o fază dificilă a războiului, dar noi vom învinge”, a dat ea asigurări.
Cucerirea Soledar, un orăşel cu aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, în prezent complet distrus, ar permite Moscovei - în cazul în care se adevereşte - să agite în sfârşit o victorie militară, după o serie de înfrângeri umilitoare.
Confruntări armate înăuntrul şi în jurul Soledarului fac ravagii de mai multe luni, însă intensitatea acestora a crescut puternic în ultimele zile, iar armata ucraineană a luptat în acest orăşel cunoscut prin minele lui de sare împotriva mercenarilor din grupul paramilitar Wagner.
”Combatanţii noştri înceracă să ne ţină apărarea cu curaj”, a mai declarat Ganna Maliar.