Statistici alarmante. Doar de la începutul acestui an peste două sute de copii din Moldova au fugit de acasă, alegând strada în locul cuibului părintesc. Peste 70% dintre ei sunt adolescenți din mediul urban. Majoritatea se plâng că nu sunt înțeleși în familie și nici la școală. De Ziua Mondială a Copilului Dispărut, autoritățile, un ONG, dar și elevii unui liceu din capitală au organizat un flashmob pentru a le aminti adulților că adolescenții au nevoie în primul rând de înțelegere.
„Dispariția copiilor este un aspect foarte important și trebuie să atragem atenția. Eu consider că făcând asta, marcăm atenția tuturor la unele semne pe care le au copiii și care par suspicioase”.
Neglijența părinților, lipsa de comunicare, dar și patima alcoolului în familie, sunt doar câteva motive care-i determină pe copii și adolescenți să fugă de acasă. Ajunși în stradă, cei mai mulți dintre ei, sunt duși în centrele de plasament, dar fug și de acolo. Întrebați despre motivele care îi fac aleagă strada, majoritatea răspund că vor să scape de controlul adulților și să se simtă liberi.
„ -De câte ori ai fugit din centru de plasament?
-De multe ori.
-După te găseau cei de la centru?
-Nu, eu singură mă întorceam.
-De ce?
-Nu știu, așa pur și simplu. Fug din când în când, dar în mare parte, fac asta pentru că vreau să mă plimb.
- Dar cum se comportă cu voi? Ție ce nu-ți place sau pur și simplu vrei să fii independentă?
-Da, vreau doar să fiu independentă, aici suntem sub control, iar mie asta nu-mi place”.
Unii spun că nici la școală nu se simt înțeleși. Antonina Pîrlog, profesoara la un liceu din capitală spune că, deși pedagogii încearcă să comunice cât mai mult cu copiii, iar psihologul instituției este gată de fiecare dată să-i asculte și să le dea un sfat, adolescenții preferă să treacă în tăcere problemele cu care se confruntă.
„De adresat... copiii au tendința de a ascunde, însă suntem mereu la datorie, avem grijă ca nu cumva să se întâmple asemenea cazuri”.
Potrivit poliției, cel mai des fug de acasă copiii din mediul urban, în proporție de 70 la sută. Este vorba în mare parte despre adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Aceștia sunt atrași de libertatea străzii, chiar dacă acolo îi pasc multe pericole.
„Atunci când copilul vede că nu este susținut în familie, evident, el vede soluții să plece de acolo și unde dacă nu în gașca, prietenii. În stradă, poarte deveni victima unei infracțiuni, poate fi supus unor violențe, poate fi martor, sau poate fi implicat în alte acțiuni ilegale”.
Deși copiii sunt convinși să revină acasă, la scurt timp mulți dintre ei pleacă din nou. O soluție pentru acești adolescenți oferă asociația „Concordia” cu centrele sale de plasament, deschise în peste 40 de localități.
În centrele de plasament de tip rezidențial, la moment sunt 60 de copii, în casele de copii de tip familial sunt 86. Noi lucrăm cu ei încă din momentul în care ei sunt în stradă, în momentul în care copilul se află în situație de dificultate, iar familia lui nu poate să facă față nevoilor.
În 2022, aproximativ 1500 de copii din țară au părăsit cuibul părintesc. Majoritatea au ajuns în stradă.