În pofida incendiilor puternice de vegetație, Grecia se menține în topul destinațiilor preferate de moldoveni. Cetățenii noștri aleg în continuare să-și petreacă vacanțele în țara insulară, ce-i drept ocolesc zonele afectate.
Marius Brașoveanu este director al unei agenții de turism din capitală. Bărbatul spune că în acest sezon a vândut mai puține pachete turistice spre țara elenă, cu aproximativ 10 la sută față de anul trecut. Motivul este unul evident, de frica incendiilor ce au cuprins paradisul grecesc.
”La momentul actual, luând în considerație situația care este pe insula Rodos și Corfu, oricum solicitările sunt în scădere din cauza siguranței, turiștii oricum, ocolesc zonele și pleacă în alte zone mai sigure. O dată ce turistul are o rezervare în zonele afectate, în limita posibilă, în parteneriat cu agenții locali, turistului i se oferă două variante sau pleacă în zona afectată, sau își schimbă destinația sau își primește banii înapoi, dar în majoritatea cazurilor, turiștii aleg să beneficieze de vacanțe și pleacă în alte zone.”
Totuși, dezastrele din Grecia nu au făcut ca țara să cedeze în topul celor mai vizitate destinații de către moldoveni.
”Solicitări oricum sunt, turiștii care au rezervări, oricum pleacă, din cauza că distanța dintre casele de vacanță și incendii este foarte mare și zonele turistice nu sunt afectate.”
Lucru confirmat și de alți manageri în turism. Aceștia spun că deși situația din Grecia îi îngrijorează, moldovenii nu renunța la vacanță planificată.
"Ne întreabă care este situația acolo? Nu este periculos? Noi le explicăm că sunt incendii, dar totuși ei zboară, nu-i oprește acest lucru. Eu le explic că hotelurile și-au sistat activitatea, acolo este foarte cald, poate vedem alte regiuni, să zburați în altă țară, nu, ei vor anume Grecia sau Turcia.”
”Incendiile în Grecia au început acum recent și au început pe insula Rodos și de la noi din Chișinău nu sunt curse charter în aceste destinații, din acest motiv, clienții noștri nu au frică. Așa cum majoritatea dintre ei merg la Nordul Greciei, în Halkidiki și Thassos, iar acolo atmosfera până când este bună, da este cald, dar din fericire nu sunt incendii.”
Acum două zile, din cauza incendiilor de vegetație, zeci de mii de turiști au fost evacuați de pe insulele Rodos și Corfu din Grecia. Țara care luptă cu flăcările de mai bine de o săptămână se află în continuare sub cod roșu de caniculă și incendii. În unele zone, temperaturile s-au ridicat și la 46 de grade celsius.