Iarna și-a intrat în drepturi de-a binelea și pe Aeroportul Chișinău. Zborurile pot suferi întârzieri sau anulări. La moment, potrivit orarului, se atestă rețineri a zborurilor și au fost anulate 4 curse, dintre care 2 spre Istanbul, Viena, Berlin.
Angajații de pe aerodrom și toate utilajele de deszăpezire/curățire a aerodromului lucrează încontinuu, pentru menținerea pistei la condiții posibile de decolare/aterizare.
Reprezentanții aeroportului subliniază: condițiile meteorologice nefavorabile, dar mai exact ninsoarea umedă îngreunează decolările. Potrivit cerințelor ICAO și IATA nu se permite decolarea aeronavelor în condițiile în care nu este posibilă efectuarea procedurilor de-icing.
În condiții de temperaturi scăzute și umiditate ridicată poate apărea un strat de gheață pe părțile metalice ale aeronavei, gheața pe avioane fiind foarte periculoasă. Aceasta poate influența aerodinamicitatea, poate duce la scăderea portanței, totul culminând cu consecințe grave.
În acest context, pasagerii sunt îndemnați să verifice orarul zborurilor înainte de a porni spre aeroport.