Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol va încerca în această seară calificarea în sferturile de finală ale Ligii Conferințelor. „Viespile” au nevoie de reparat un handicap de un singur gol în manșa secundă a optimilor care va avea loc pe terenul lui Nice.
Sheriff va începe cu un moral bun duelul din deplasare cu Nice. Tiraspolenii au obținut o victorie la limită cu FC Bălți în prima etapă a fazei secunde a Superligii printr-un gol marcat în repriza a doua de Diop.
De partea cealaltă Nice a scos o remiză în deplasare cu Nantes, scor 2-2 și a ajuns la o serie de 10 meciuri fără înfrângere în campionatul Franței.
De altfel, casele de pariuri din întreaga lume îi văd favoriți clari pe francezi, care au cota 1.40 la victorie, în timp ce Sheriff are cota 8.50.
Remiza are cota 4.75. Antrenorul Roberto Bordin nu va putea conta în acest meci pe Kpozo, suspendat, în timp ce Ouattara este accidentat.
În același timp, francezii nu se vor putea baza pe experimentatul fundaș Dante care este suspendat, dar și pe accidentații Mendy, Atal și Diop.
Partida dintre Nice și Sheriff va avea loc pe Allianz Riviera și este programată în această seară de la ora 22:00.





























































