/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Rusia avertizează Moldova, atac nocturn, general ucis și risc atomic! Zelenski a apărut lângă front

Moldova are o listă de cetățeni ruși, interziși în țară, printre ei și Putin. Recean: „Vom închide gura celor care seamănă război”

27 aprilie 2023, ora 21:23

În Republica Moldova, există o listă de cetățeni din Federația Rusă, cărora le este interzisă intrarea în țară. O spune prim-ministrul Dorin Recean, potrivit căruia Rusia nu ne poate impune reguli, iar autoritățile de la Chișinău nu vor tolera încălcarea legislației țării. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 27 aprilie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Noi avem o listă lungă și noi tot îi trimitem înapoi acasă”, a spus Recean, care a punctat că președintele rus, Vladimir Putin, are interdicție de intrare în țară.

Premierul a subliniat că lista neagră nu este publică, iar unii oficiali vor afla că sunt incluși în ea atunci când vor încerca să intre în Republica Moldova.

„O să facem la un moment dat o listă publică, la moment este suficient mecanismul care funcționează astăzi. Nu știu dacă trebuie să irosesc resursele statului ca să fac o listă”, a mai menționat prim-ministrul.

„Vă asigur că nimeni care nu trebuia să intre, nu intră. Toți cei care propagă și seamănă război, o să le închidem gura”, a declarat Dorin Recean.

Potrivit premierului, Rusia trebuie să respecte cetățenii și instituțiile Republicii Moldova.

„Federația Rusă nu trebuie să ne spună nouă ce trebuie sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă, suverană și oricine nu respectă alegerea poporului, asta este atitudinea noastră. O să le spunem că fiecare trebuie să-și știe locul și dacă au să-și facă ceva acasă, să-și facă acasă. 

Ei nu pot să ne impună reguli, trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova, instituții. Nu vom tolera ca aceștia să încalce fie legislația Republicii Moldova, fie drepturile și alegerile noastre”, a conchis Dorin Recean.

TV8.md reamintește că Rusia a interzis intrarea pe teritoriul țării a unor oficiali moldoveni, ca răspuns la „declarațiile regulate antirusești ale acestora și aderarea Chișinăului la sancțiunile împotriva Federației Ruse”. Este vorba despre ministra de Interne Ana Revenco, dar și trei deputați PAS: Oazu Nantoi, Olesea Stamate și Lilian Carp.

Totodată, un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost declarat persona non-grata de către partea rusă, mai exact, Valeriu Manea, secretar de gradul întâi.

Se întâmplă după ce un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost desemnat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova, acesta fiind obligat să părăsească țara noastră.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a luat act de deciziile autorităților ruse de a declara persona non grata un diplomat moldovean, precum și de a aplica interdicția de intrare în Federația Rusă pentru unii oficiali ai Republicii Moldova.

„MAEIE își exprimă regretul față de aceste decizii și reiterează faptul că autoritățile Republicii Moldova întreprind toate măsurile necesare în vederea prevenirii tentativelor de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al MAEIE.

Nantoi, după ce i s-a interzis să calce în Rusia: „Am primit felicitări din Ucraina”. Ce ar scoate la iveală interdicțiile
„Decizia a fost luată din frustrare”. Reacția lui Lilian Carp după ce i-a fost interzisă intrarea în Rusia
Revenco, după ce a fost declarată persona non grata în Federația Rusă: „Nu intenționam și nu intenționez să merg în Rusia”
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/VIDEO/ Palestinienii strămutați se întorc la casele lor pe durata armistițiului. Nimic nu le amintește de locul în care au trăit
/VIDEO/ Palestinienii strămutați se întorc la casele lor pe durata armistițiului. Nimic nu le amintește de locul în care au trăit
/METEO/ Noapte cu temperaturi de până la -10 grade și zero precipitații: Cum va fi vremea astăzi, 30 noiembrie 2023
/METEO/ Noapte cu temperaturi de până la -10 grade și zero precipitații: Cum va fi vremea astăzi, 30 noiembrie 2023
/VIDEO/ Record de cereri pe compensatii.gov.md. Cei care au completat solicitările cu erori vor beneficia și ei de ajutor la contor
/VIDEO/ Record de cereri pe compensatii.gov.md. Cei care au completat solicitările cu erori vor beneficia și ei de ajutor la contor

/VIDEO/ Președintele Radei Ucrainei, în Parlamentul de la Chișinău: „Fără țările noastre, o Europa unită nu este o Europa completă”

30 noiembrie 2023, ora 19:09

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk a susținut un discurs în ședința plenară de joi, 30 noiembrie, a Parlamentului Republicii Moldova. Stefanciuk și-a început discursul în limba română: „Dragi prieteni, stimați colegi, sunt onorat astăzi să fiu în Parlamentul Republicii Moldova”.

Oficialul de la Kiev a continuat în limba engleză. Șeful Radei a mulțumit autorităților Republicii Moldova și poporului moldovean pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul invaziei Rusiei și până în prezent. 

„Am simțit sprijinul Republicii Moldova, o țară mică, cu inimă mare, cetățenii RM au arătat iubire față de aproapele lor. Mă închin adânc și mulțumesc sincer oamenilor moldoveni pentru că din prima zi de război v-ați deschis granița și casele pentru zeci de copii și femei ucrainene care fugeau de teroarea rusă”, a spus Stefanciuk.

Președintele Radei Supreme de la Kiev și-a exprimat speranța că Ucraina și Republica Moldova vor deveni curând parte a Uniunii Europene. 

„Sper că instituțiile europene înțeleg că fără țările noastre, o Europa unită nu este o Europa completă. Suntem convinși că atât Ucraina cât și Moldova trebuie să fie negreșit în UE. Sunt sigur că proiectul european nu va fi des succes fără țările noastre”, a subliniat Ruslan Stefanciuk. 

La final, președintele Radei a transmis un mesaj deputaților de la Chișinău. 

„Vă doresc sa reușiți să asigurați integritatea teritorială și suveranitatea RM”, a menționat Ruslan Stefanciuk. 

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram