„Nu trebuie să ne lăsăm speriați de cei care încearcă să destabilizeze Republica Moldova și de cei care transmit mesaje eronate inclusiv în exterior despre ce vrea țara noastră și cetățenii”. O spune președinta Republcii Moldova în contextul unor eventuale provocări în marja Adunării Naționale „Moldova Europeană”, care se va desfășura la 21 mai.
Astfel, șefa statului a precizat că instituțiile statului vor asigura condiții sigure pentru desfășurarea evenimentului.
„Instituțiile statului au demonstrat în ultima perioadă și nu doar că știu să facă față încercărilor de a provoca. Am toată certitudinea că vom putea asigura condiții sigure pentru ca oamenii să vină și să-și exprime sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova.
Nu trebuie să ne lăsăm speriați de cei care încearcă să destabilizeze Republica Moldova și de cei care încearcă să transmită mesaje eronate inclusiv în exterior despre ce vrea țara noastră și cetățenii. Îi așteptăm pe cetățeni să spună cum văd viitorul Republica Moldova”, a declarat șefa statului.
Totodată, Maia Sandu a menționat că urmează să aibă discuții cu mai multe partide, dar și reprezentanți ai societății civile despre evenimentul care se va desfășura la 21 mai.
„Am reușit să discut cu reprezentanți ai societății civile și voi continua acestei discuții astăzi, mâine și săptămâna viitoare. O să am discuții și cu partidele care sprijină pe bune dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a afirmat președinta.
TV8.md reamintește că președinta Maia Sandu a anunțat că va convoca în data de 21 mai, la ora 11:00, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), o adunare a cetățenilor, „în care să spunem lumii că suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi”. Este vorba despre Adunarea Națională „Moldova Europeană”.
În acest context, președinta a chemat toate partidele proeuropene să se unească pentru ca Moldova să devină parte a familiei europene.