Fost premier, despre rezultatele alegerilor din Găgăuzia. „Acum este interesant să vedem cum vor fi realizate toate promisiunile”
15 mai 2023, ora 11:09
Fostul premier, Vlad Filat, a comentat rezultatul alegerilor pentru fotoliul de bașcan al Găgăuziei, scrutin câștigat, potrivit datelor preliminare, de candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul.
„Acum este interesant să vedem cum vor fi realizate toate promisiunile lui Șor din campania electorală, 500 mln. dolari investiții, câte 1000 de euro la naștere, aeroport (cum nu există în lume), spălatul drumurilor cu șampon, câte 700 de lei pentru cei cu venituri mici și pensionari, în fiecare sat câte un magazin social și multe altele!”, a scris Vlad Filat într-o postare pe Facebook.
„Și foarte interesant este să vedem conlucrarea Prim-ministrului Recean, cu proaspătul membru al Guvernului. Tot asta, dacă Curtea de Apel Comrat nu va decide altfel. Atunci vom avea despre ce discuta mai mult...”, a adăugat fostul prim-ministru.
Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan a fost câștigat de Evghenia Guțul de la PP Șor. Aceasta a obţinut 27.376 de voturi - 52,39%, devansându-l pe candidatul susținut de PSRM, Grigorii Uzun, care a fost votat de 24.913 de alegători, adică 47,61% din electorat.
Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a câștigat alegerile din UTA Găgăuzia: Cu câte voturi l-a devansat pe Grigorii Uzun
/VIDEO/ Grigorii Uzun își recunoaște înfrângerea în alegerile din UTA Găgăuzia: „Respect alegerea poporului găgăuz”
Încă un politician fugar? Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon și-a anunțat revenirea în politică
Caz șocant la Dubăsari: Un bărbat beat și-a stins țigara de capul unei fetițe de trei ani
/FOTO/ De la Bulboaca, la Hîncești: Ce complex istorico-arhitectural a vizitat premierul Armeniei și cu cine s-a întâlnit acolo
Descoperire macabră la Ungheni: Cadavrul unui tânăr, găsit într-o fâșie forestieră. Era strangulat
Grav accident la Trușeni: Un bărbat a fost lovit de mașină, în timp ce mergea cu bicicleta. La volan se afla un polițist
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 464: Sancțiuni oligarhilor din Moldova, alertă la Kiev și atac în Rusia! SUA: „Eșec strategic al Moscovei”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine

/VIDEO/ Beneficiile Summitului CPE pentru Moldova. Țîcu: „Am câștigat pace. Nu avem și nu va fi război”
02 iunie 2023, ora 23:20
Asigurarea păcii și stabilității în țară, susținerea parcursului european, obținerea unui angajament de securitate din partea partenerilor europeni și creșterea vizibilității și prestigiului Moldovei la nivel internațional. Sunt câteva dintre beneficiile pe care le-a adus Summitul Comunității Politice Europene (CPE) Republicii Moldova.
Potrivit ex-deputatului Octavian Țîcu, cel mai important rezultat al Summitului este obținerea păcii. El a menționat că Moldova nu se află într-un război și că acest lucru va continua să fie valabil în viitor. Totuși, Țîcu a atras atenția că războiul ar putea fi generat în interiorul țării, dacă cetățenii vor vota în favoarea partidelor pro-ruse și putiniste la alegerile viitoare. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 2 iunie a emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
„Am câștigat pace, asta e cel mai important. Nu avem război și nu va fi război. Războiul va fi în interior dacă cetățenii noștri vor merge în toamnă și vor arunca buletine de vot pentru partide pro-ruse și putiniste.
Dar în planul invaziei, noi am obținut, din partea familiei europene, un bon important de securitate, care ne asigură integritatea și faptul că suntem la adăpost. Mesajul NATO a fost foarte important. Chiar dacă pe o zi, NATO a arătat, de fapt, ce înseamnă o sfidare a Rusiei. Acest eveniment a fost la 50 de km de războiul din Ucraina și la 20 de km de armatele ruse, care se află în regiunea transnistreană. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă este liniștea pe care o avem și garanțiile că traseul de integrare europeană este susținut plenar de partenerii europeni”, a spus Octavian Țîcu.
Ex-deputatul a mai subliniat că datorită evenimentului istoric, Republica Moldova a ieșit dintr-un anonimat politic.
„Noi am ieșit din anonimat prin acest Summit, este o chestiune de imagine. Am ieșit dintr-un anonimat politic, fiindcă am stat în fața tuturor. Eu cred că asta contează extrem de mult. Cetățenii trebuie să fie mândri de această realizare și să avem această capacitate de a ne bucura pentru lucrurile pe care le realizăm”, a menționat Țîcu.
Iar deputata PAS, Ina Coșeriu, a declarat că „beneficiile sunt asigurarea păcii și stabilității în țară, securitatea pentru cetățeni, asigurarea parcursului european, susținerea Republicii Moldova în parcursul european, acesta este mesajul foarte clar al Summitului”.
Jurnalistul Ion Terguță consideră că Summitul a reprezentat „clipa de glorie” a Republicii Moldova. El a afirmat că beneficiile evenimentului se vor vedea pe termen lung, deoarece investiția în imaginea țării va aduce roade.
„Europa și nu doar vor afla mai multe despre Republica Moldova, iar beneficiile ulterioare pentru Europa vor fi faptul că unitatea îi va ajuta să găsească niște soluții. Cel mai important lucru este că la aceeași masă, s-au așezat toți liderii europeni”, a spus Terguță.
TV8.md reamintește că Republica Moldova a găzduit, pe 1 iunie, cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene. 48 de oficiali, președinți și șefi de guverne de pe continentul european s-au adunat la Bulboaca.
De la evenimentul istoric au lipsit delegațiile din San Marino și Turcia, care s-a răzgândit pe ultima sută de metri. Cel mai așteptat oaspete a fost președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vizita căruia a fost ținută în secret până în ultima clipă. Reprezentanții Rusiei și Belarus nu au fost invitați.
Summitul CPE consolidează poziția RM în Europa. Ioniță: „Mare succes diplomatic”. Pistrinciuc: „Țara a împlinit majoratul”
/VIDEO/ Maia Sandu, mesaj de mulțumire după Summitul CPE: „Am scris istorie împreună - Moldova a fost centrul Europei”