Război în Ucraina, ziua 459: Cel mai masiv atac asupra Kievului și număr record de drone doborâte. Prigojin e supărat

UE lansează o misiune civilă în R. Moldova: Are scopul de a consolida reziliența sectorului de securitate

22 mai 2023, ora 17:16

Consiliul European lansează luni, 22 mai, o misiune civilă în Republica Moldova, care are drept scop „sporirea rezistenței sectorului de securitate al ţării” şi pentru a o ajuta să facă faţă ameninţărilor hibride, inclusiv atacuri cibernetice, acţiuni de manipulare şi dezinformare prin media şi „ingerinţe străine”. Un anunț în acest sens a fost publicat pe pagina oficială a instituției europene.

„Scopul misiunii, instituită oficial la 24 aprilie 2023 la cererea autorităților din Republica Moldova, este de a contribui la consolidarea structurilor de gestionare a crizelor din Republica Moldova și de a spori rezistența acesteia la amenințările hibride, inclusiv securitatea cibernetică, și contracararea manipulării și interferențelor informațiilor străine”, este menționat în comunicat.

În acest scop, misiunea va oferi consiliere la nivel strategic și va identifica nevoile de consolidare a capacităților.

Şeful Misiunii va fi Cosmin Dinescu, comandantul operației civile va fi Stefano Tomat, directorul general al SEAE al Capacității civile de planificare și conduită (CPCC).

„Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova au crescut considerabil de la începutul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE”, notează Consiuliul.

Decizia de creare a Misiunii a fost luată la Consiliul Afaceri Externe (CAE) din 24 aprilie 2023.

Misiunea va fi, totodată, un instrument pentru pregătirea accelerată a Republicii Moldova pentru aderarea la UE. Misiunea va sprijini, de asemenea, ameliorarea și depășirea vulnerabilităților accentuate ale Republicii Moldova, în contextul presiunilor crescute la care este supusă din partea Federației Ruse.

Astfel, Misiunea UE va contribui la creșterea rezilienței în sectorul de securitate, precum și în combaterea amenințărilor hibride, cibernetice și a dezinformării, în acord cu nevoile exprimate de Chișinău.

Rusia a fost acuzată în repetate rânduri atât de la Chişinău, cât şi de la Bruxelles sau Washington că pregăteşte terenul pentru o lovitură de stat care ar putea destabiliza şi antrena Moldova în războiul Kremlinului.

CNN notează că potrivit oficialilor de la Casa Albă, SUA consideră că Rusia lucrează pentru a slăbi guvernul moldovean, în timp ce acesta caută să stabilească legături mai strânse cu UE.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că foloseşte sabotori din serviciile speciale, sub acoperire civilă, pentru a alimenta proteste şi tulburări sociale, pe fondul unei perioade de instabilitate economică. Avertismente similare au venit şi din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Toate aceste afirmaţii au fost primite cu iritare la Moscova, care nu s-a ferit să ameninţe cu o intervenţie armată.

Un diplomat din România va conduce Misiunea Uniunii Europene în Republica Moldova
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Foc la Ghete spre Ialoveni și Cimișlia: Admirăm mănăstirea Horești, mănăstirea Zloți și piatra misterioasă
/VIDEO/ Foc la Ghete spre Ialoveni și Cimișlia: Admirăm mănăstirea Horești, mănăstirea Zloți și piatra misterioasă
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată

/VIDEO/ Agenda Summitului CPE: Ce subiecte vor fi abordate de liderii europeni care vor veni pe 1 iunie în țara noastră

28 mai 2023, ora 18:30

Într-un moment de tensiune și incertitudine în Europa, liderii europeni se vor reuni în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, pentru a examina mai multe subiecte cruciale, menite să asigure stabilitatea continentului european. În centrul discuțiilor se va afla războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care determină liderii europeni să analizeze modalități de consolidare a păcii și securității în regiune.

Unul dintre subiectele de primă importanță pe agendă este și securitatea energetică a Europei și tranziția către surse de energie regenerabilă.

Un alt subiect important pe agendă va fi crearea unei Europe mai bine conectate. Liderii europeni vor pune accent pe soluții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, interconectarea rețelelor de gaz și energie electrică, cu scopul de a crea mai multe oportunități pentru cetățenii din țările europene.

„Oferindu-ne o platformă de dialog și colaborare cu liderii europeni, Summitul Comunității Politice Europene va contribui la accelerarea procesului de integrare europeană al Republicii Moldova”, se menționează într-un video, publicat pe pagina de Facebook a Summitului CPE în Moldova.

TV8.md reamintește că pe 1 iunie, în Republica Moldova, va avea loc Summitul Comunității Politice Europene. Astfel, în satul Bulboaca, în cadrul unui complex vitivinicol, țara noastră va găzdui, pentru prima dată, aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene. 

Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Europa se unește în sprijinul Moldovei, înainte de Summitul CPE. Mesajul clar al liderilor europeni: „Moldova nu este singură”
Cât de important e Summitul CPE pentru RM? Popescu: „Ocazie istorică de a convinge statele membre UE să ne voteze”
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Limuzine pentru oficialii europeni veniți la Summitul din 1 iunie. Un producător german pune la dispoziție 16 mașini
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
/VIDEO/ Moldova neștiută. Top patru destinații turistice uimitoare, dar neexploatate pe deplin
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram