Situație confuză în cazul comentatorului Roman Mihăieș. Dacă acum câteva zile a anunțat că a fost desemnat drept candidat al PNL la Primăria Chișinău, la 26 septembrie, analistul a decis să renunțe la idee. Surpriză însă, analistul politic s-a răzgândit din nou. De această dată a anunțat pe rețelele de socializare că a depus dosarul la Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău, pentru a se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Capitalei.
Contactat de TV8.md, Roman Mihăieș a explicat ce s-a întâmplat de fapt. Potrivit lui, la nivelul conducerii PNL nu era clar dacă există susținere pentru candidatura lui în cursa pentru fotoliul de primar.
„Nu era clară situația în cadrul conducerii PNL privind susținerea mea la susținerea mea la candidatura de primar al municipiului Chișinău și eu ca să nu provoc certuri în partid, înțelegând că totuși trebuie să fie o decizie a Biroului permanent central, am declarat că dacă o parte din partid nu mă susține, eu mă retrag și am făcut acest anunț, ca ei să aibă mână liberă ca eventual să caute alt candidat. Însă am fost sunat peste o oră și mi s-a spus că s-a votat candidatura mea la Biroul Central. Atunci eu am venit în fața lor, m-am convins că așa și este și abia după asta am devenit candidat oficial”, a detaliat Mihăieș.
Mihăieș a mai precizat că a fost înaintat de către organizația municipală a PNL, iar actele urmau să ajungă la Biroul Central la formațiunii, care este organul care ia decizia finală.
Amintim că pretendenții la funcția de primar al Capitalei mai au la dispoziție încă o săptămână pentru depunerea dosarelor, după care se va da startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale. Pe 5 noiembrie, în Republica Moldova urmează să fie aleși aproape 900 de primari și peste 11 mii de consilieri locali.