Război în Ucraina, ziua 395: Zelenski explică de ce întârzie contraofensiva, iar Erdogan a avut o cerință către Putin la telefon

Educația financiară în era digitală: să ajungi bogat, devenind mai inteligent /P/

28 februarie 2023, ora 14:35

„Dacă nu ştii cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine”, a spus odată Robert T. Kiyosaki, un mare investitor, om de afaceri și autor american de literatură motivațională. Cele 26 de cărți ale sale, printre care și seria de educație financiară „Tată bogat, tată sărac”, s-au vândut într-un total de 26 milioane de exemplare. 

Apropo, volumul „Copil bogat, copil isteț” a fost publicat din dorința lui Robert T. Kiyosaki de a-i ajuta pe părinți să-și familiarizeze copiii cu noțiuni financiare, iar jocul său didactic „Cashflow", editat atât în varianta clasică, cât și software, cunoaște trei versiuni și se adresează deopotrivă părinților și copiilor. De ce atâta importanță educației financiare a copiilor? Probabil, pentru că în lumea actuală aceasta este indispensabilă atunci când îți dorești o viață decentă și un viitor predictibil. Inclusiv, aici, acasă.

Deja al treilea an consecutiv, prin Campania Națională „Generația Inteligenței Financiare” se urmărește scopul sporirii accesului copiilor și tinerilor la educația financiară în vederea asigurării succesului personal prin asigurarea accesibilității acestora la informațiile respective, inclusiv la cele în format digitalizat. Începând cu anul 2021 se pune un accent din ce în ce mai mare pe digitalizarea resurselor informaționale din acest domeniu, deoarece formatul digital interactiv oferă elevilor oportunități multiple de interacțiune cu ceilalți colegi, dar și cu profesorul, îi ajută să înțeleagă mai bine noțiunile financiar bancare de bază cu care au început să interacționeze, precum și facilitează o experiență de învățare individualizată – în ritm și cu grad de dificultate propriu pentru fiecare elev în parte. Acest proces este susținut de mai mulți actori comunitari, inclusiv de Organizația de Creditare Nebancară IuteCredit și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), care în prima fază au susținut financiar digitalizarea programului „Finanțele mele” și „Spirit antreprenorial” elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Junior Achievement Moldova. Aceste programe sunt parte a disciplinei opţionale educaţia economică şi antreprenorială care se predă deja în instituțiile preuniversitare din ţară.

În acest context, Lilian Guzun, fostul CEO IuteCredit, menționa că, inclusiv în contextul pandemiei, „elevii și profesorii au nevoie de materiale didactice moderne, în format digital”, iar „generația viitoare trebuie să aibă cunoștințe temeinice în domeniul financiar pentru ca, în cele din urmă, să ia decizii responsabile, bazate pe cunoștințele acumulate pe parcursul anilor de școală și pentru a putea să își gestioneze corect banii”.

„Platforma pe care a fost stocat materialul digitalizat creează un mediu interactiv dintre acest curs şi alte programe de educație financiaro-antreprenorială. Utilizând orice dispozitiv conectat la internet (telefon mobil, tabletă, calculator), elevii pot accesa module interactive care facilitează învățarea în clasă sau în afara ei: conținuturi video și teme de documentare, simulări ale proceselor de economisire și quiz-uri” preciza directoarea executivă a Junior Achievement Moldova, Laurenția Filipschi. 

A avut oare succes această abordare? Răspunsul la această întrebare îl găsim în opiniile profesorilor care au aplicat în practică resursele metodologice în varianta digitalizată. Marcela Cotruța, profesoară de istorie, educație economică și antreprenorială la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău, a spus că „lecțiile devin mai interesante, mai captivante și mai productive”, iar profesorii „sunt scutiți de efortul de a căuta material didactic (video, prezentări, teste etc.)”, acestea fiind stocate în același loc, fiind accesate doar printr-un click. Mai mult decât atât, este important și stringent în contextul realităților de azi să putem utiliza în viața de zi cu zi cunoștințele dobândite în scoală și în acest sens, „programa „Finanțele mele” dezvoltă cultura financiară și abilitățile tinerilor, le oferă încredere și îi inspiră să adopte un comportament responsabil”, a afirmat la rândul ei Tatiana Guțul, profesoară de discipline economice la Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din satul Țaul, raionul Dondușeni.

De altfel, și Gheorghe Coșcodan, Șeful Departamentului Marketing IuteCredit Moldova, a menționat că s-a identificat imediat cu acest curs școlar pornind de la ideea că „elevul de azi e consumatorul de mâine, iar consumul rațional de absolut orice, fie că este vorba despre servicii financiare sau despre orice altceva, este fundamental pentru o societate prosperă”. Dincolo de toate, însă, cel mai important în opinia lui Gheorghe Coșcodan este faptul că, dacă de cursul de educație economică și antreprenorială „Finanțele mele” beneficiază aproximativ 4.500 de elevi din peste 30 de licee din țară, atunci datorită digitalizării, „Finanțele mele” a ajuns în TOATE instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

De fapt, se vorbește mult în ultimul timp despre necesitatea educației financiare a tinerei generații și chiar a copiilor de vârstă preșcolară. Motivul este cât se poate de limpede: astfel ne pregătim pentru o viață de adult mult mai adaptată la contextul evoluțiilor economice, a crizelor periodice, a necesității de a racorda bugetul personal la acestea și a reuși în dezvoltarea propriilor afaceri. Acest subiect este abordat la modul cel mai serios în mai toate statele europene și nu numai. România chiar are de curând o zi oficială a educației financiare, stabilită pe data de 11 aprilie. Evident, o zi nu poate fi decisivă în procesul educației financiare, dar, instituită prin lege, sporește vizibilitatea și ponderea importanței alfabetizării financiare în societate. De fapt, conform unui studiu internațional făcut de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2020, din cele 17 țări europene vizate, România ocupă locul 16, cu un indice al alfabetizării ceva mai redus decât în Republica Moldova sau Bulgaria, dar similar cu cel al Italiei. 

Tocmai în ideea dinamizării și a continuității activităților în domeniul educației financiare a elevilor, Campania Națională de educație financiară dedicată elevilor „Generația Inteligenței Financiare” a mai făcut un pas important în 2022. Serialul de videouri animate „Cunoaște sensul banului cu Emily” despre aventurile lui Emily în procesul de cunoaștere a noțiunilor financiare a fost tradus nu doar în limba rusă, ci și în limba semnelor, astfel Campania generând un excepțional grad de incluziune a tuturor copiilor. De altfel, despre eficiența și inovația materialelor video din cadrul Campaniei naționale de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”, care au fost adaptate în limbajul semnelor pentru copiii cu deficiențe de auz, vorbește de la sine faptul că aceasta s-a calificat în finala unuia dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale, European Excellence Awards 2022, categoria Știință și Educație. Această parte intrinsecă a Campaniei a fost susținută financiar de IuteCredit Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Junior Achievement Moldova, Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor, AmCham Moldova și a fost elaborată și implementată de agenția BDR Associates Moldova.

Importanța alfabetizării financiare în zilele noastre este greu de subestimat, căci timpurile ne impun o disciplină conștientă și responsabilă în raport cu banii. Altfel, riscăm să nu ne simțim confortabil vreodată în acest sens, oricât de mare ar fi câștigul nostru lunar sau anual.

Generația actuală este mult mai favorizată în acest sens. O spune și Lilian Guzun, fostul CEO IuteCredit, într-un material de presă: „Întotdeauna am crezut că este important să învățăm cum să gestionăm cât se poate de corect banii, dar și să conștientizăm adevărata lor valoare, iar în era digitalizată de astăzi, când avem acces la tot felul de tutoriale pe YouTube sau la e-books, este mult mai simplu să o facem. Noua
generație are un mare privilegiu pe care generația mea nu l-a avut. Dacă un astfel de proiect ar fi existat în copilăria sau în adolescența mea, cu siguranță că aș fi salvat foarte mult timp și aș fi învățat mult mai multe.”

Evident, niciun curs, oricât de sofisticat, nu poate să ofere toate sfaturile financiare valabile în orice situație. Dar, cu siguranță, ajută la dezvoltarea inteligenței financiare, astfel încât să te descurci cu informațiile pe care le primești și să le gestionezi în beneficiul tău. Pe scurt, „să ajungi bogat devenind mai inteligent“ după cum ne spune Robert T. Kiyosaki.

/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani

Maib: Circulante în cadrul parteneriatelor cu dobânda 0%. Cum să aplici pentru un credit online /P/

24 martie 2023, ora 10:15

Deoarece știm cât de important este în agricultură un început bun, maib vă oferă posibilitatea de a achiziționa acum în credit semințe, erbicide, fungicide, insecticide, îngrășăminte, substrat, bandă pentru irigare, fertilizanți etc., fără a plăti dobânda, de la partenerii maib.  

Avantajele produsului:

Dobândă 0% pentru 3/6/9/12 luni;

Până la 1 500 000 lei, fără gaj;

Fără comisioane;

Perioada de grație la corpul creditului - până la 8 luni.

În prezent, 18 parteneri maib oferă inputuri în credit, fără dobândă: Oberegagro, Irrigata-Corp Service,  Fertilitatea, Agronova Unic, Allgreens, Organic Protect, Expert Agroteh, We Trade, Monific - Group, Fenix Agro, Imexagro, TRANSFER-IMPEX, Agrochim-Sales, Diazchim, Agro Domain Group, Exportfruct, Diolsem și Acpadon. 

Cererea de credit poate fi depusă în orice sucursală maib, în magazinul partenerului sau online, fiind confirmată prin codul de unică folosință OTP, expediat prin SMS la numărul de telefon indicat în aceasta. Cererea este examinată rapid, fără prezența fizică a clientului la sucursală, cu pachet minim de documente.

Cum să aplicați pentru un credit online?

Alegeți bunul dorit de la partenerii noștri. Lista partenerilor e disponibilă aici;

Completați online cererea de credit și anexați oferta de preț negociată cu partenerul maib;

Primiți codul de securitate OTP printr-un SMS și confirmați solicitarea;

Maib examinează cererea de credit și vă informează despre decizia aprobată;

Semnați actele necesare și achitați produsul.

În caz de necesitate, puteți obține mijloace financiare în cadrul campaniei Primăvara 2023:

• Până la 3 000 000 lei fără gaj;

• Aprobare într-o zi;

• Dobândă specială, fixă și transparentă;

• Perioadă de grație la corpul creditului - până la 8 luni;

• Perioadă de grație la dobândă  - până la 6 luni.

Unim eforturi - dezvoltăm afaceri. Cu maib e simplu și ușor!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram