Curtea Supremă de Justiție (CSJ) are un președinte interimar. În funcție a fost numită Aliona Miron, unul din cei 23 de judecători care nu au trecut evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting, pentru un fotoliu în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)
O dispoziție în acest sens a fost semnată de președinta interimară a CSM, Nina Cernat. Aliona Miron își preia atribuțiile de șef interimar la CSJ din data de 28 martie 2023.
„Am desemnat-o pe doamna Aliona Miron pentru că mi s-a părut cea mai potrivită dintre cei cinci judecători rămași la CSJ. În plus, dumneaei are experiență managerială”, ne-a declarat Nina Cernat.
La Adunarea Generală a Judecătorilor, care a avut loc în data de 17 martie la Chișinău, Aliona Miron a susținut un discurs înflăcărat în care a menționat că în urma acestui test de Pre-Vetting, pe care nu l-a promovat, interesul său primordial este să își reabiliteze bunul nume. La Adunarea Judecătorilor, Aliona Miron a insistat ca subiectul privind numirea a patru membri ai CSM din rândul judecătorilor să fie discutat în 17 martie, și nu amânat, așa cum au propus alți judecători.
Subiectul cu pricina de pe agenda ședinței a fost totuși amânat și urmează să fie examinat la Adunarea Generală a Judecătorilor din data de 28 aprilie 2023.
Amintim că în 14 februarie, CSM a acceptat demisiile mai multor judecători de la CSJ. Astfel, și-au dat demisia magistrații Ala Cobăneanu, Liliana Catan, Iurie Diaconu, Galina Stratulat, Svetlana Filincova, Iurie Bejenaru, Victor Burduh, Victor Boico, Ghenadie Plămădeală, Nadejda Toma, Elena Cobzac și Maria Ghervas. De asemenea, au demisionat membrii CSJ care fac parte și din CSM - Petru Moraru, Victor Micu și Luiza Gafton. A demisionat și membrul CSM, Anatolie Galben, care este judecător la Curtea de Apel Chișinău.
Ulterior, și-au anunțat plecarea judecătorul Dorel Musteață, președinte interimar al CSM, dar și Vladimir Timofti, președinte interimar al CSJ. Membrii CSM au acceptat și demisiile judecătorilor CSJ Dumitru Mardari și Nicolae Craiu.