Pe 1 iunie, Bulboaca va deveni centrul Europei. Așa că, de zile bune, acolo au loc lucrări de reparație, astfel ca totul să strălucească când vor păși oficialii europeni. Sătenii sunt încântați de metamorfoză și spun că abia așteaptă oaspeții să vină.
Forfotă mare în satul Bulboaca, Anenii Noi. Localitatea este împânzită de muncitori, care muncesc de zor ca până joi, pe 1 iunie, când are loc Summitul Comunității Politice Europene, satul să arate ca unul european.
Și sătenii s-au mobilizat. Spun că sunt în așteptarea oaspeților.
Oamenii sunt încântați de metamorfoza prin care trece localitatea lor.
Primarul loialității susține că lucrările sunt pe final.
Pe 1 iunie, în Republica Moldova, va avea loc Summitul Comunității Politice Europene. Astfel, în satul Bulboaca, în cadrul unui complex vitivinicol, țara noastră va găzdui, pentru prima dată, aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene.