Cunoscutul scriitor Ion Druță care s-a stins din viață joi, 28 septembrie, la Moscova, a lăsat un testatament. Acesta a cerut să fie înmormântat la Soroca. Testamentul a fost făcut public de Directorul editurii „Cartier”, Gheorghe Erizanu.
„Corpul meu neînsuflețit să-l întoarceți în mica mea patrie și să fiu înmormântat în Soroca, la Lumânarea Recunoștinței, monument căruia i-am dedicat șaisprezece ani din viața mea. Vă rog să organizați înmormântarea în liniște și modestie, fără discursuri lungi și vizite inutile în diverse locuri, cu excepția, poate, a Teatrului Național, unde, într-adevăr, se mai aud replicile eroilor mei.
Dacă repatrierea trupului meu va fi imposibilă în mica mea patrie, dau instrucțiuni nepoatei mele, Ana Druță, să-mi incinereze trupul și să ia cenușa în Moldova pentru a o îngropa pe teritoriul Lumânării Recunoștinței. Un mormânt simplu, modest și demn.
Moștenitoare a bunurilor mele, precum și a dreptului de a dispune de moștenirea mea creatoare, atât în proză, cât și în teatru și de a primi dobânda datorată în conformitate cu legea, sunt confirmate Anei Druță, conform testamentului făcut la Chișinău, în limba română, la 11.10.2017”, se arată în testament.
Totodată, pe canalul de youtube al scriitorului a apărut și înregistrarea audio, în care regretatul scriitor își spune ultimele dorințe.
Cunoscutul scriitor Ion Druță s-a stins din viață la 95 de ani. Acesta a decedat astăzi dimineață, la ora 10:00, la Moscova.
Druță s-a născut la 3 septembrie 1928, comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca, azi în raionul Donduşeni. Cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele „La noi în sat” vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul Frunze de dor (scris în 1955, publicat în 1957).
Colaborează la ziarele Ţăranul Sovietic, Moldova socialistă şi la revista Femeia Moldovei. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957).
Criticile din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul Povara bunătăţii noastre (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul Ultima lună de toamnă, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).
Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: Casa mare (1961), Doina (1968), Păsările tinereţii noastre (1971), Horia (1973), Frumos şi sfânt (Sfânta sfintelor 1974), Cervius divinus (1975), Întoarcerea ţărânei în pământ (Plecarea lui Tolstoi; 1978), Apostolul Pavel (1996) şi multe altele.
În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela Ultima lună de toamnă şi romanul Balade din câmpie. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie.
Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).
Opera sa include, de asemenea, romanele Clopotniţa (1972), Întoarcerea țărânei în pământ (1974) şi Biserica Albă (1983).
