Socialiștii sunt împotriva pachetului de legi privind reforma Serviciului de Informații și Securitate, aprobat de Guvern pe 29 martie și care urmează a fi examinat de Parlament, în prima lectură, pe 30 martie. Potrivit deputatei BCS, Adela Răileanu, acest pachet de legi conține prevederi „sensibile și periculoase”, care „încalcă nu doar Constituția țării, ci și normele internaționale privind drepturile omului”.
Deputata susține că se propune instalarea de aparate de supraveghere audio, video și de fotografiat în locuințele cetățenilor, fără informarea acestora, iar companiile de comunicații ar urma să colaboreze cu Serviciile speciale și să pună la dispoziția acestora datele despre utilizatori.
„Într-un stat normal, după un astfel de aviz, în cel mai bun caz aceste proiecte ar fi fost aruncate la coș, deoarece sunt considerate abuzive. Însă, la noi - ca la nimeni. Urmează să fie examinate în prima lectură! Autorii, de facto, acceptă conceptul proiectelor și vor aplica câteva modificări cosmetice, de ochii lumii, însă esența va rămâne intactă. Acest regim ne-a obișnuit cu astfel de scamatorii.
Cel mai abuziv proiect din acest pachet de legi este cel cu privire la activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă. Acest proiect de lege conține prevederi sensibile și extrem de periculoase, care trezesc îngrijorarea opoziției și a experților independenți în domeniul drepturilor omului”, a scris Adela Răileanu, pe Facebook.
Deputata mai susține că „chiar dacă acest proiect de lege este propus cu scopul declarat de a proteja securitatea națională, aceasta nu justifică încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Într-o societate democratică, există mijloace legale de a proteja securitatea națională, fără a încălca drepturile omului”.
TV8.md reamintește că pachetul de legi privind reforma Serviciului de Informații și Securitate a fost aprobat de Guvern. Ministra Justiției spune că s-a ținut cont și de recomandările Comisiei de la Veneția care avertiza că modificările pregătite ar putea lăsa loc de ingerințe politice în activitatea SIS.
Dintre toți membrii Cabinetului de Miniștri, guvernatoarea Găgăuziei a fost singura care a avut obiecții. Irina Vlah l-a confruntat din nou pe premierul Dorin Recean, nemulțumită că noile prevederi permit ofițerilor SIS să dețină cetățenie dublă.
„Odată ce vor intra în vigoare noile modificări, ofițerii SIS vor putea avea dublă cetățenie. În conformitatea cu legea în vigoare, ofițerii nu au dreptul să dețină altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova. Și, dacă mai au una sunt concediați. Care este poziția dumneavoastră și a Guvernului referitor la faptul că autorii acestor modificări permit și deținerea altei cetățenii?”, a menționat Irina Vlah.
„Doamna Vlah, iată ce vreau să vă spun - sunt dintre cei cu o singură cetățenie, care sunt trădători de patrie. De asta nu este o problemă dacă ofițerul de Informație și Securitate sau alți angajați în serviciul public să aibă două cetățenii. Este o practică europeană normală. Eu am văzut că și dvs. sunteți foarte proeuropeană”, a declarat Dorin Recean.
Și dacă dubla cetățenie nu va mai fi o problemă, atunci ofițerii SIS care nu cunosc limba română vor trebui să o învețe. Aceste, dar și alte obligațiuni și drepturi sunt incluse în pachetul de legi, pentru care Guvernul a aprobat astăzi trei avize.
„Este o nouă lege cu privire la Serviciul de Informații și Securitate. În primul rând, se schimbă statutul, drepturile și obligațiile, mecanismul de control, mecanismul de intervenție. Se creează un fel de institut sau subunitate privind activitatea de instruire și pregătire. Adică în ansamblu sunt reglementări care vizează o mai bună activitate din partea ofițerilor ca să facă față provocărilor legate de destabilizări în rândul populației”, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Potrivit modificărilor, pe de o parte, activitatea SIS va fi coordonată de către preşedinta Republicii Moldova, iar pe de altă parte - va fi supusă controlului parlamentar. Mai exact, șefa statului va trebui să stabilească anual direcţiile prioritare în domeniul securităţii naţionale, să repartizeze sarcinile în limita atribuţiilor SIS, să stabilească tipul și modul de informaţii care trebuie să fie prezentate şi să evalueze realizarea acestor sarcini.
Inițial, proiectul de lege oferea mai multă libertate directorului SIS, care avea împuternicirea de a aviza măsurile speciale de investigație. După aprobarea modificărilor, acest lucru va trebui făcut cu permisiunea Curții de Apel.
„Important este să fie asigurat un control judiciar cu privire la autorizarea anumitor măsuri. Asta a reiterat și Comisia de la Veneția, că urmează să fie avizat corespunzător legal”, a menționat ministra Justiției.
Acum mai bine de două săptămâni, Comisia de la Veneția a constatat că noul pachet legislativ, prin care autoritățile de la Chișinău vor să fortifice Serviciul de Informații și Securitate, îi oferă instituției competențe prea extinse și nedefinite.
O altă observație a experților este riscul ca șeful SIS să fie subordonat politic. În opinia sa, publicată la 13 martie, curent, Comisia de la Veneția susține că, în condițiile de riscuri extraordinare la adresa securității naționale a R. Moldova, întărirea serviciilor de inteligență este justificată, dar trebuie făcută în limitele standardelor internaționale privind drepturile omului.
Comisia se arată îngrijorată și că un număr mare de măsuri de contrainformații, inclusiv monitorizarea tranzacțiilor financiare, identificarea abonatului sau urmărirea vizuală cu ajutorul mijloacelor tehnice, pot fi efectuate cu simpla autorizare a directorului SIS, fără nicio condiție de necesitate sau proporționalitate și fără control extern, ceea ce „ar putea afecta drepturile fundamentale ale omului”, se arată în concluzia experților Comisiei de la Veneția.