Directorul Serviciului de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis din funcție. Un ordin în acest sens a fost semnat de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
„Este o tragedie din care trebuie să tragem unele concluzii despre cum funcționează și cum ar trebui să funcționeze un asemenea serviciu. Și noi avem multe exemple în țări, să spunem, mai avansate, în care acest serviciu este într-adevăr eficient și nu se ocupă doar cu transmiterea informației dintr-o parte în alta, ci își îndeplinește funcția de bază, care este să ajute să salveze cetățenii în situații periculoase, complicate”, a declarat Dumitru Alaiba în cadrul unei emisiuni de la TVR, transmite IPN.
Prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisia șefului Serviciului 112, Liviu Oboroc, la începutul ședinței Guvernului din 29 noiembrie. Se întâmplă după ce un bărbat și o femeie de 64 și respectiv 63 de ani, au fost găsiți morți luni, într-o mașină înzăpezită, la Căușeni, în data de 27 noiembrie. Persoanele au cerut ajutor la Serviciul 112, care a înregistrat 8 apeluri. Cazul este investigat de poliție, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a inițiat o anchetă pentru a stabili dacă tragedia este consecința nepăsării celor care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea oamenilor.
Purtătoarea de cuvânt de la 112 a confirmat, pentru TV8, că bărbatul și femeia decedată au sunat la serviciul 112 pentru a cere ajutor. Apelul a fost făcut pe 26 noiembrie, în orei 15:00, iar corpurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite abia în următoarea zi, în jurul orei 08:30. Dar asta abia după ce un alt șofer a rămas blocat în nămeți cu mașina. Bărbatul a apelat la Serviciul 112, iar potrivit presei locale, acesta ar fi chemat și o ambulanță, care, însă, nu a mai ajuns acolo din cauza drumului înzăpezit.
De la 1 ianuarie 2024, Serviciul de urgență 112 urmează să treacă din gestiunea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării în subordinea MAI.