Banca Națională a pornit mașina de făcut bani. Nu este vorba de punerea în circulație a noi bancnote, ci de o presă ce bătea monede încă pe vremea lui Ștefan cel Mare. Relicva a fost adusă la Chișinău de Monetăria Statului Român, în contextul săptămânii internaționale a educației financiare.
„În fața dumneavoastră aveți o presă istorică, manuală, ea datează din secolul 16, este simplă, avem un ax filetat și avem un balansoar care este destul de greu, pentru a putea, printr-o rotație, să asigurăm această mișcare pe filet și ulterior să putem presa piesa acolo, printr-o singură rotație”.
Dacă acum tehnologiile permit producerea a 20 de mii de monede pe minut, pe vremea lui Ștefan cel Mare, cei mai iscusiți meșteri reușeau să bată cel mult zece monede într-un minut.
Banca Națională și-a deschis, astăzi, ușile pentru vizitatori cu ocazia demarării săptămânii educației financiare. Printre primii vizitatori au fost elevii unei școli profesionale. Fiecare dintre aceștia au avut ocazia să-și bată singuri câte o monedă, ce-i drept cu valoare sentimentală. Adolescenții, însă, au învățat și cum să facă diferență între o bancnotă falsă și una adevărată.
„Vedeți că în partea neimprimată aveți valoarea nominală incompletă, jumătăți de cifre. Dacă o ridicați la o sursă de lumină trebuie să se suprapună, aceste linii trebuie să fie suprapuse”.
„- Toate secretele bancnotelor pe care le poți vedea doar cu razele ultra violete și dacă ai o bancnotă falsă să știi cum să o depistezi. - Deja ești sigur că vei putea depista o bancnotă falsă? - Da”.
„Această informație chiar o să ne fie de folos, o să fiu mai atentă la bancnote și o să știu cum să le depistez dacă sunt false sau adevărate”.
„Absolut fiecare informație a fost utilă, am avut două ateliere mai recent, acum am avut o expoziție și iată că am terminat cu al patrulea atelier unde ne-au fost explicate captivant pentru elevii noștri”, a menționat profesoara la Școala profesională numărul 5, Tatiana Pascaru.
Expoziția la Banca Națională poate fi vizitată până inclusiv duminică, 23 martie. Săptămâna internațională de educație financiară este o inițiativă lansată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, implementată în 176 de țări.