Astăzi expiră termenul dat de Premier Energy regiei Apă-Canal pentru achitarea datoriilor. Asta înseamnă că de mâine Chișinăul ar putea rămâne fără apă. Deși consilierii municipali s-au întrunit azi pentru a găsi o soluție, aceștia nu au rezolvat nimic. Iar autoritățile primăriei insistă că singura salvare este ca guvernul să dea bani pentru achitarea datoriei sau majorarea urgentă a tarifului.
„- Hârtia pe care ați prezentat-o cu un leu 30, este o minciună sau nu?
- Nu s-a achitat nici un leu.
- Da ce ați semnat dumneavoastră, ce-i scris acolo?
- Este o formalitate pentru evidența contabilă deoarece un nou mijloc fix nu poate fi înregistrat în evidența contabilă”.
Ședința Consiliului Municipal de astăzi s-a lăsat cu replici și atacuri dure. Chiar dacă a durat mai bine de șase ore, aleșii locali nu au găsit soluții pentru achitarea datoriilor acumulate de Apă-Canal Chişinău. Viceprimara Irina Gutnic insistă în continuare că criza de la Apă-Canal nu e doar problema municipalității:
„Eu am menționat că există două soluții, sau un tarif să acopere costurile, sau intervenția statului pentru a acoperi diferența de preț. Guvernul refuză să se implice în această Situație Excepțională, evocând că este responsabilitatea primăriei. Ba nu este doar responsabilitatea primăriei. Este vorba despre o întreprindere care urmează a fi salvată, nu doar de municipalitate. Primăria astăzi nu poate aloca, nu există un temei legal de a aloca mijloace financiare”.
Astfel, pentru ca Apă-Canal să facă față cheltuielilor, tariful pentru un metru cub de apă ar trebui să fie cu cel puțin doi lei mai mare, față de 15,30, cât plătim acum. Astăzi, la ora 16:00, autoritățile municipale urmau să se întâlnească într-o ședință cu cei de la Premier Energy, în care să găsească un compromis pentru depășirea crizei. Pentru că nu au ajuns la un consens, Primăria cere un nou răgaz, până mâine dimineață.
„În cazul în care se intervine cu deconectarea energiei electrice, evident că vom fi nevoiți să conectăm acel generator, el deja a fost transportat, dar am menționat, va fi în detrimentul tuturor problemelor. Mijloace financiare duble achitate, plus, este vorba totuși de tehnică, nu știm cum o să putem să asigurăm fiabilitatea serviciului de apă și canalizație cu generatorul”.
Săptămâna trecută, Premier Energy a renunțat la deconectările planificate și a dat răgaz Apă-Canal până la întâi februarie. Asta înseamnă că astăzi este ultima zi în care Apă-Canal ar trebui să achite datoria de peste 74 de milioane de lei pentru consumul de curent electric. Zilele trecute ANRE a precizat că noile tarife pentru apă și canalizare acoperă toate cheltuielile întreprinderii, inclusiv pierderile de apă în rețea. Reprezentanții instituției au declarat că în tarif s-au inclus cheltuieli pentru consumul de energie electrică în valoare totală de peste 200 de milioane de lei.