Șase copii au venit pe lume în noaptea dintre ani, la Institutul Mamei și Copilului, a declarat pentru TV8, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu. Potrivit acestuia, atât micuții, cât și mamele se simt bine.
„De la 00:00 până la 8:32 dimineața au fost înregistrate 6 nașteri”, dintre care 4 băieți și 2 fetițe.
Primul micuț care a venit pe lume la IMC, la ora 01:00, este un băiat și cântărește 2,8 kilograme.
În 2024 a fost înregistrat același număr de nașteri ca și în Revelionul precedent.



































