Două ore de lumină pe zi și temperaturi de minus 30 de grade Celsius. Acestea sunt condițiile din localitatea arctică, unde recent a fost mutat opozantul rus Alexei Navalnîi. Penitenciarul este cunoscut drept colonia „Lupul Polar”, cunoscută pentru condițiile dure de viață. Imagini recente cu închisoarea de la polul nord au fost făcute publice de agenția Reuters.
Închisoarea este situată în orașul Kharp, la aproximativ 60 km nord de Cercul polar și a fost înființată în anii 1960. Iarna, temperaturile din localitate pot coborî până la minus 30 de grade.
Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi crede că decizia de a-l muta într-o locație atât de izolată are scopul de a -i îngrădi dreptul la apărare, dar și pentru a-i știrbi și mai mult din demnitatea umană.
„Acum este într-o colonie de „regim special”, care este mai dură, totul este diferit acolo. Va avea mai puține apeluri telefonice, mai puține întâlniri cu rudele, mai puține pachete pe care le poate primi.
Amintim că, acum o lună, când Navalinîi era deținut într-un penitenciar din Vladimir, apărarea, dar și apropiații declarau că au pierdut legătura cu acesta, iar acest lucru a provocat îngrijorare în Occident. Acesta și-a confirmat sosirea la colonia penală din Kharp, la o distanță de aproape două mii de kilometri de Moscova, în urmă cu o săptămână. A fost o călătorie de 20 de zile, iar la sosire opozantul a postat pe rețeaua X, prin avocații săi, că este "bine". Mai mult, a făcut și glume precizând că "rămâne binedispus, așa cum trebuie să fie un Moș Crăciun". S-a referit astfel la hainele adaptate la temperaturile meteo de la polul nord, dar și bărbii crescute în timpul lungii călătorii.
Opozantul, considerat inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, are 47 de ani și ispășește o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru "extremism". A fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia din Germania. Opozantul rus spune că toate acuzațiile împotriva lui sunt false.
„Cred, sunt încrezător și declar că ei nu sunt stăpânii țării noastre și nu vor fi niciodată. Și un număr mare de oameni - zeci de milioane de oameni - sunt de acord cu mine”.
Navalnîi este de meserie avocat și a devenit celebru pentru că a acuzat o corupție vastă în jurul președintelui rus Vladimir Putin și l-a ironizat.




































