A fost activată Celula de criză pentru coordonarea intervențiilor de deszăpezire și gestionarea situațiilor de urgență. Comisia Situații Excepționale a municipiului Chișinău (CSE) s-a întrunit sâmbătă, 6 ianuarie, într-o ședință, pentru a anunța serviciile municipale să se mobilizeze pentru a interveni prompt și la necesitate.
În acest context, serviciile municipale din sfera gospodăriei drumurilor, locativ-comunală, precum și cele de asistență medicală și socială, monitorizează situația și sunt pregătite pentru a interveni la necesitate.
Tehnica și utilajele specializate ale regiilor de profil sunt pregătite pentru activitățile de deszăpezire și dispun de stocuri suficiente cu material antiderapant.
Totodată, Comandamentul local instituit pe durata activității Celulei de criză va coordona acțiunile care se impun și va funcționa cu program de permanență în perioada de viscol și ninsori abundente, notificate de atenționările meteorologice transmise de SHS, pe toata perioada iernii.
La necesitate vor fi puse în funcțiune utilaje speciale din dotarea întreprinderilor municipale, precum și a celor contractate, închiriate sau puse la dispoziția APL Chișinău de agenții economici din teritoriu. De asemenea, operatorii economici vor curața zăpada de pe căile de acces din zona și teritoriile unde își desfășoară activitatea.
„Astfel, atenționăm cetățenii, în contextul avertismentelor de schimbare a vremii și emitere a codului portocaliu de cădere a precipitațiilor abundente, să fie prudenți pe străzi și în trafic, să nu-și parcheze automobilele sub copaci și să țină cont de recomandările autorităților”, transmite Primăria Chișinău.




































