Ajuns pe locul 131 mondial, Radu Albot este nevoit să treacă de calificări pentru accederea pe tabloul principal de la Australian Open. Tenismanul moldovean își va începe aventura la Antipozi împotriva unui adversar din Italia.
Radu Albot, care a disputat până în prezent 23 de meciuri la Antipozi cu un bilanț de 12 victorii și 11 eșecuri, trebuie să treacă de două etape de calificări pentru accederea pe tabloul principal de la Australian Open.
Tenismanul moldovean se va duela mâine dimineața în primul meci în premieră cu italianul Stefano Napolitano, iar în cazul unei victorii se va duela cu învingătorul dintre rusul Ivan Gakhov și germanul Rudolf Molleker.
Anul trecut, Albot s-a înclinat în calificări, iar ultima evoluție impresionantă a avut-o în 2022, cu victorii împotriva japonezului Yoshihito Nishioka și australianului Aleksandar Vukic, pentru ca în runda a treia să cedeze în fața germanului Alexander Zverev.
În anul 2021, Radu Albot la fel a ajuns până în turul al treilea pe tabloul principal, unde a cedat la capătul a patru seturi în fața danezului Casper Ruud.
În debutul acestui an, Albot s-a pregătit de Australian Open la Challenger-ul de la Canberra, însă, a cedat în prima rundă împotriva unui tânăr adversar din Croația.