Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1712: Epidemie de HIV în Rusia, rafinărie în flăcări și pierderi record. Putin, gata să răspundă la apel

/VIDEO/ O singură condamnare de rezonanță, timp de un an: Retrospectiva celor mai importante dosare din 2023, realizată de TV8

Dosarele
08 ianuarie 2024, ora 23:41

De la acuzațiile procurorilor și până la pușcărie e cale lungă pentru marii corupți. Așa se face că în 2023 am avut o singură condamnare de rezonanță, dar și în acest caz Ilan Șor este în libertate și duce o viață de lux pe malul mării. „Sacoșa neagră”, coruperea deputaților, dar și concesionarea aeroportului sunt doar câteva dintre dosarele de rezonanță care s-au plimbat prin instanțe tot anul fără să aibă finalitate. 

Doi deputați au încheiat anul 2023 în arest la domiciliu, fiind acuzați că au luat bani de la Ilan Șor pentru a părăsi Partidul Socialiștilor și a corupe mai mulți funcționari în vederea aderării la alte partide afiliate cu Șor. Dosarele lor au ajuns relativ rapid în instanță, soarta celor doi fiind decisă acum de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

De altfel, procurorii afirmă că puțini sunt cei care rezistă ofertelor financiare făcute de Șor. Unul dintre principalele dosare de rezonanță, ajunse pe masa judecătorilor, în acest an, ține de finanțarea ilegală a Partidului Politic Șor, formațiune scoasă deja în afara legii. În dosar figurează 60 de persoane printre care și deputata Marina Tauber. Aceasta este învinuită de falsificarea raportului financiar de la alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, din 2021, la care a candidat, dar și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor în scopul finanțării Partidului Șor.

În același dosar are statut de învinuit și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Doar că șefa executivului din regiune deocamdată nu a ajuns și pe banca acuzațiilor, cazul fiind abia la faza urmăririi penale. Dosarul este unul complex, în cadrul căruia au fost efectuate peste 200 de percheziții, dar și peste 200 de acțiuni de filaj și investigații sub acoperire. După racolarea mai multor membri de partid, sub controlul procurorilor au fost transmiși peste zece milioane de lei. 

Tauber și Guțul au negat până acum acuzațiile aduse de procurori deși anterior fugarul Ilan Șor a recunoscut că trimite bani reprezentanților partidului scos în afara legii.

Dosarul denumit generic „Sacoșa Neagră”, în care figurează fostul președinte Igor Dodon, este examinat în instanță deja de un an. Totuși, procurorii văd progres doar pentru faptul că, acum o lună, magistrații Curții Supreme de Justiție au trecut, în sfârșit, la etapa cercetării judecătorești. În cadrul ședințelor, acuzatorii de stat au prezentat patru filmulețe. În două din acestea apare fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, care îi transmite lui Igor Dodon o sacoșă în care ar fi fost bani, iar în alte două filmulețe apare Igor Dodon în care îi spune lui Plahotniuc că are nevoie de bani pentru finanțarea PSRM. În fața magistraților a fost audiat deja fostul deputat Iurie Reniță, principalul martor în acest dosar.

Igor Dodon este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă și acceptarea finanțării Partidului Socialiștilor de către o organizație criminală și trădare de patrie. Fostul șef de stat se declară nevinovat. 

„Sunt oponenți politici ai mei din campania electorală anterioară care vin cu declarații care nu răspund adevărului. procurorii se tem de expertiza videourilor care spun că sunt probe de bază pentru că ele sunt trucate”, a declarat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Un alt dosar, cu rădăcini în perioada guvernării lui Plahotniuc, ține de concesionarea Aeroportului Chișinău, revenit între timp în gestiunea statului. La nouă ani de la pornirea urmăririi penale, în 2023, dosarul a fost trimis pe masa magistraților de la Judecătoria Buiucani. Procurorii susțin că acum avem deja estimarea că afacerea cu aeroportul a prejudiciat statul cu peste 392 de milioane de lei. 

În dosar figurează opt inculpați, între care fostul premier Iurie Leancă, dar și ministrul economiei de atunci - Valeriu Lazăr. Unul din principalii figuranți ai dosarului este fostul director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan, care ulterior a devenit și director al Avia Invest, compania care a concesionat aeroportul. Niciunul dintre inculpați nu își recunoaște vina. 

Dosarul se află acum în faza cercetării judecătorești, etapă în care instanța de judecată examinează toate probele prezentate de acuzatorii de stat. După finalizarea acestei proceduri, instanța ar putea veni deja cu pronunțarea unei sentințe. 

Cât privește frauda bancară, anul acesta am avut prima condamnare cu executare. Ilan Șor s-a ales cu 15 ani de pușcărie. Decizia Curții de Apel a fost pronunțată în lipsa lui, acesta fiind fugar încă din vara anului 2019. După condamnare, Ilan Șor duce o viață de invidiat pe malul Mării Meditarane. De câteva luni s-a mutat în casă nouă, una cu mult mai spațioasă. Justiția moldovenească susține că face tot posibilul pentru a obține extrădarea, doar că răspunsul Israelului întârzie. Totuși, Ilan Șor este limitat în deplasări.

„Ilan Șor poate ieși liber din țară, fiind cetățean al acelui stat, dar atunci când va ateriza sau va pleca într-un alt stat el obligatoriu va fi reținut și arestat. Cu certitudine spun că persoana nu a fost înregistrată la traversarea frontierei de stat”, a declarat șeful centrului de cooperare polițienească internațională, Viorel Țențiu.

În același dosar, procurorii se pot lăuda și cu trimiterea în judecată a învinuiților Vladimir Andronachi și Vladimir Plahotniuc. Cât despre acțiunile de identificare a fostului lider PD, fugit din țară după cedarea puterii, oamenii legii recunosc faptul că au ajuns în impas, după ce, încă în 2019, INTERPOL a refuzat anunțarea lui în căutare.

În dosarul frauda bancară, Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Potrivit procurorilor, episodul incriminat acestuia se referă la perioada anilor 2013-2015, atunci când Plahotniuc ar fi primit în conturi peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro care erau credite bancare obținute fraudulos de la trei bănci comerciale. În cadrul cauzei penale a fost aplicat un sechestru pe bunurile lui Plahotniuc în valoare de peste un miliard de lei. Pentru cele incriminate, fostul lider PD riscă până la 15 ani de închisoare.

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

Tragedie în Chișinău: Un tânăr de 22 de ani ar fi murit în urma unei altercații la un local. Un suspect, reținut
Tragedie în Chișinău: Un tânăr de 22 de ani ar fi murit în urma unei altercații la un local. Un suspect, reținut
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
Atenție, șoferi: Din 1 noiembrie este obligatoriu să circulați cu farurile aprinse și ziua
Atenție, șoferi: Din 1 noiembrie este obligatoriu să circulați cu farurile aprinse și ziua
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
Taxarea coletelor de pe platformele internaționale a intrat în vigoare: Cât vor plăti moldovenii pentru comenzile online
Taxarea coletelor de pe platformele internaționale a intrat în vigoare: Cât vor plăti moldovenii pentru comenzile online

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente