Un bărbat din Ucraina este documentat pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acesta ar fi apelat la mai multe servicii, în valoare de 3000 de dolari, inclusiv de perfectare frauduloasă a unui buletin de identitate moldovenesc pe numele său. Cazul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe.
Poliția de Fronstieră notează că în cadrul controlului trecerii frontierei de stat, cetățeanul ucrainean a solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.
În același timp, polițiștii de frontieră au depistat în coșul de gunoi un buletin de identitate moldovenesc, care era emis pe numele străinului aflat la linia de control.
La cercetarea adițională a documentului, cu tehnica specială, a fost stabilit că buletinul conține semne vădite de falsificare.
În declarații, persoana a recunoscut că îi aparține actul și ar fi fost ajutat de intermediari să-l obțină, cât și să ajungă la granița moldo-ucraineană, fără impedimente la posturile interne din Ucraina. Toate aceste servicii l-au costat 3000 de dolari.
Conform procedurilor legale, persoana a fost prezentată Inspectoratului General pentru Migrație. Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.
Pe caz, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor.