Presa de stat rusă continuă să încurajeze separatiștii pro-ruși din Moldova, posibil într-o încercare de a semăna instabilitate politică și dezbinare, se arată în cea mai recentă analiză a Institutul pentru Studiul Războiului, potrivit The Kyiv Independent.
Vadim Krasnoselski, președintele așa-zisei republicii separatiste Transnistria, susținută de ruși, a declarat reporterilor de la agenția de stat rusă TASS că „militarizarea” Moldovei amenință regiunea din stânga Nistrului.
În ultimul an, guvernul Republicii Moldova și-a majorat bugetul militar, a participat la exerciții comune cu NATO și a primit ajutoare militare de la statele europene pentru a se proteja de incursiunile militare ulterioare din Rusia.
„Când vecinul nostru, cu care a existat un conflict nerezolvat de mai bine de 30 de ani și care a atacat cu trădare orașele noastre pașnice în trecut, se grăbește brusc să se înarmeze, desigur, aceasta este o amenințare”, a spus Krasnoselski.
De asemenea, așa-numitul președinte al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, se arată îngrijorat de faptul că autoritățile de la Chișinău denunță rând pe rând acordurile încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) și privește această rupere drept „un factor alarmant”. Declarațiile au fost făcute de către acesta în cadrul unui interviu acordat pentru agenția de presă pro-Kremlin TASS.
„Consecințele negative ale denunțării unor acorduri semnificative în cadrul Comunității vor fi resimțite de populația Republicii Moldova timp de mulți ani”, a declarat Vadim Krasnoselski.
Într-o evaluare anterioară, ISW a sugerat că Rusia conturează un spațiu informațional care vizează destabilizarea Moldovei și justificarea oricăror campanii viitoare prin încadrarea Rusiei drept protector al „vorbitorilor de limba rusă amenințați” în Moldova. Această abordare este aproape identică cu narațiunile construite de Rusia pentru a justifica invazia pe scară largă a Ucrainei.




































