Majoritatea școlilor și grădinițelor își reiau activitatea de joi, 11 ianuarie. O parte dintre elevii și preșcolarii din țară au revenit în bănci și în grupe de astăzi.
Patru școli din țară au desfășurat lecțiile online. Acestea sunt din municipiul Chișinău, Telenești și UTA Găgăuzia. În total, 758 de copii din aceste școli au participat online la procesul educațional.
Alți 367 de elevi din instituțiile care au activat au fost conectați online la lecții, din cauza drumurilor cu ghețuș. Aceștia sunt din Cantemir - 49 elevi, Dondușeni - 52, Hîncești - 30, Ștefan Vodă – 34 și Sîngerei – 202. Pe parcursul zilei de astăzi, 10 ianuarie, au fost închise 532 de instituții din municipiul Chișinău – 292, Bălți – 23, Călărași – 26, Cahul – 1, Fălești – 33, Glodeni – 24, Leova – 1, Orhei – 47, Rezina – 2, Strășeni – 25, Taraclia – 29, Telenești – 29.
Deciziile privind prelungirea vacanței de iarna a elevilor au fost adoptate în toate cazurile de Comisiile Situații Excepționale la nivel de raion sau municipiu.