Deputata aleasă pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maria Acbaș, a anunțat că renunță la mandatul de deputat, alegând să continue activitatea în mediul de afaceri. Totodată, aceasta a respins acuzațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi primit bani de la fugarul Ilan Șor sau de la persoane apropiate acestuia.
„Astăzi este o zi în care trebuie să iau o decizie, adică să elimin conflictul de interese. Ori rămân în afaceri, ori rămân deputat. Este o responsabilitate foarte mare față de oamenii care lucrează împreună cu mine. Prin urmare, oricât de greu mi-ar fi să fac această alegere, aleg în favoarea afacerii. Voi continua să susțin aceeași cale, aceleași idealuri pe care le-am promovat și le promovez”, a declarat Maria Acbaș într-un video publicat pe Facebook.
Ea a precizat că va continua să susțină echipa PAS și parcursul proeuropean al Republicii Moldova.
În ceea ce privește acuzațiile privind presupuse plăți ilegale, Acbaș a afirmat că sunt „mincinoase și nefondate”:
„Nu am primit niciun leu, nu am folosit niciun leu din acești bani infracționali, pentru că toate contractele pe care le-am avut în această chestiune le-am desfășurat doar prin instituții de stat”.
Acbaș a menționat că a primit în cont această sumă, dar nu a folosit banii.
„Este o simplă insinuație a unui deputat din opoziție. Dacă pe deputat îl interesează detaliul acestei istorii, îi voi pune la dispoziție documente care arată că nu ne-am atins de acești bani, aceștia au intrat în contul nostru și au plecat de acolo fără știrea noastră. Așa cum au intrat fără știrea noastră, așa au și plecat”.
TV8.md amintește că o companie administrată de deputata PAS, Maria Acbaș, a primit, prin intermediari, circa 20 de mii de euro care ar proveni de la fugarul Ilan Șor. Cel puțin asta se arată într-un raport întocmit de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în 2023.
Astăzi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat plecarea a cinci deputați aleși pe lista PAS. Este vorba despre Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel.
La alegerile parlamentare actuale, din 28 septembrie, Acbaș a ocupat locul 16 pe listă, Cheianu - 12, Cojuhari - 34, Bostan - 17, iar Drăgănel - 40.
Anterior, alți 8 deputați au renunțat la fotolii. Unii au preluat alte funcții politice, iar alții s-au retras din politică: Dan Perciun, Emil Ceban, Vladimir Bolea, Mihai Popșoi, Ludmila Catlabuga, Nicu Popescu, Dorin Recean și Artur Mija.
Ulterior, Curtea Constituțională a validat mandatele candidaților supleanți - Igor Talmazan, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim, Valeriu Carțîn, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu.