Ediția din acest an a topului celor mai puternice armate ale lumii nu aduce nicio schimbare în vârf, dar include mai multe surprize în alte poziții.
Statele Unite, Rusia și China ocupă primele trei locuri în 2024 Military Strength Ranking, clasamentul realizat de site-ul cu profil militar Global Firepower. Ierarhia cuprinde 145 de țări, departajate în funcție de puterea lor armată.
Clasamentul ia în calcul factori precum arsenalul militar disponibil, puterea de foc, numărul de militari al fiecărei țări, bugetul pentru cheltuieli în scop militar, poziția geografică și resursele disponibile. Fiecare țară primește un scor și, cu cât acesta e mai apropiat de zero, cu atât indică o putere militară mai mare.
Armata Republicii Moldova se află în coada ierarhiei (locul 144), deasupra Bhutanului, cu un index de 4,2311 puncte. Ca o comparație, indexul armatei SUA este de 0,0699. Bugetul pentru apărarea țarii va ajunge în 2024 la aproape 2 miliarde de lei.
Țările vecine stau mai bine la acest capitol. Armata României se află pe poziția 47, iar a Ucrainei pe poziția 18.
Top 10 este completat de armatele din India, Coreea de Sud, Marea Britanie, Japonia, Turcia, Pakistan și Italia.
Primele 25 locuri ale celor mai puternice armate din lume arată astfel:
- SUA
- Rusia
- China
- India
- Coreea de Sud
- Regatul Unit
- Japonia
- Turcia
- Pakistan
- Italia
- Franța
- Brazilia
- Indonezia
- Iran
- Egipt
- Australia
- Israel
- Ucraina
- Germania
- Spania
- Polonia
- Vietnam
- Arabia Saudită
- Taiwan
- Thailanda