Un bărbat de 55 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce ar fi agresat fizic un alt bărbat de 35 de ani, ulterior survenind decesul ultimului. Cazul a fost înregistrat noaptea trecută în sectorul Rîșcani al Capitalei.
Polițiștii au fost alertați precum că în scara unui bloc din capitală a fost maltratat fizic un bărbat, iar în cadrul acțiunilor procesual penale oamenii legii au stabilit că între victima, care închiria o cameră, și proprietarul locuinței s-ar fi iscat un conflict care a generat în bătaie.
Suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu mâinile și picioarele.
Bărbatul a fost preluat de ambulanță, dar în urma traumelor primite a decedat în drum spre spital.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru „Vătămarea intenţionată gravă a integrității corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei”, care conform legislației se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.
Polițiștii și procurorii continuă să efectueze acțiuni procesual penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.