Un tânăr de 33 de ani a murit după ce fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs în timp ce victima, alături un grup de alte persoane, traversa neregulamentar o stradă din comuna Roșu, raionul Cahul. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, la volanul mașinii se afla un angajat al Penitenciarului nr. 5 de la Cahul.
Nenorocirea s-a produs în seara de 13 ianuarie. Potrivit ANP, care face trimitere la datele poliției, tânărul ucis în urma accidentului ar fi fost în stare de ebrietate. Administrația Penitenciarelor subliniază șoferul ar fi respectat regulile de circulație, având viteza adaptată la condițiile vremii, iar conform datelor testului alcoolscopic, nu consumase alcool.
Pe marginea acestui caz, poliția a inițiat o anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
„Administrația Națională a Penitenciarelor amintește angajaților despre importanța respectării tuturor normelor de conduită civică, dezaprobă și nu tolerează comportamente care contravin prevederilor legale și își exprimă părerea de rău că astfel de incidente produc suferință”, menționează ANP.
Acesta este cel de-al doilea accident cu implicarea unui angajat al ANP, produs în data de 13 ianuarie.
Tot sâmbătă, în apropierea localității Sirota din Orhei, un agent al Secției pază și escortare la Penitenciarul nr. 17 - Rezina a murit după ce trei mașini s-au ciocnit. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), bărbatul se afla în afara orelor de serviciu, la momentul producerii accidentului. Alte patru persoane au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele.




































