O nuntă, din Toscana italiană, care trebuia să exceleze prin lux și rafinament a fost la un pas de tragedie. Zeci de oameni au ajuns la spital după ce podeaua restaurantului în care petreceau s-a prăbușit. Și mirii sunt printre victime, iar cel puțin cinci oameni sunt în stare critică, transmite presa locală.
Mansarda a cedat în momentul în care în sală dansau concomitent 60 de oameni. Aceștia s-au prăbușit de la cinci metri înălțime și au fost acoperiți de moloz. Persoanele în stare gravă au traumatisme toracice și craniene.
Peste 100 de salvatori au fost mobilizați imediat și au început operațiunile de salvare a victimelor. Misiunea lor a fost însă îngreunată de drumul îngust si șerpuit spre restaurant. Petrecerea de lux a fost organizată într-o fostă mănăstire din Toscana. Aceasta a fost construită la începutul secolului al XV-lea, iar o companie privată a cumpărat-o acum nouă ani și a transformat-o într-un local elegant pentru nunți și petreceri, scrie presa străină. Ancheta va stabili dacă proprietarii au întreținut corespunzător clădirea veche de 610 ani.




























































