A fugit din poveste cu lecția învățată. Un urs din Apuseni a fost la pescuit într-o mică fermă piscicolă, pe care a lăsat-o aproape goală. Animalul și-a făcut provizii de păstrăv, fără a-și lăsa, însă coada în apă, scrie ziare.com.
Un urs „pescar” a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce încerca să prindă pește dintr-un bazin de creștere a păstrăvilor.
Incidentul a avut loc în comuna Lupșa din Munții Apuseni, în zona denumită Mănăstire. În încercarea sa de a prinde ceva, ursul a activat sistemul de evacuare a apei din bazin.
Proprietarul crescătoriei de păstrăvi a postat pe o rețea de socializare un video în care se vede cum ursul care, în jurul orei 22.00, a pornit în căutare de hrană.
A doua zi când a mers să verifice, proprietarul a constatat că cele două bazine erau aproape goale, iar cea mai mare parte a peștilor au ajuns în valea din apropiere. „Ursache și-a făcut provizii, o dat drumul la pești pe vale în jos”, a anunțat proprietarul crescătoriei de pește.
În ultima perioadă, locuitorii din zona Lupșa - Bistra - Câmpeni au semnalat prezența unui urs în zonă.




































