Un bărbat de 30 de ani din Chișinău, specializat în comercializarea online a diferitor tipuri de droguri, a fost reținut de către polițiști. Potrivit unui comunicat de presă remis de către Poliție, valoarea totală a drogurilor ridicate constituie 1.200.000 de lei.
Conform detaliilor, drogurile erau procurate prin intermediul aplicației „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. Ulterior, banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 450 de grame de substanță solidă de culoare albă asemănătoare cu cocaină, telefoane mobile și alte obiecte care vor servi ca probe în cadrul cauzei penale.
Potrivit sursei, un gram de cocaină era vândut de suspect cu 180 de dolari.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.