De astăzi începe Postul Paștelui, numit în popor și Postul Mare. Cel mai lung și aspru post ținut de creștinii ortodocși durează șapte săptămâni și se încheie în noaptea Învierii, anul acesta, pe 20 aprilie. Nutriționiștii recomandă celor care postesc să facă o tranziție treptată către noul regim alimentar pentru a nu provoca un dezechilibru în organism. Cu ce putem înlocui proteina din carne, și cum ne alimentăm corect în această perioadă, aflați din reportajul ce urmează.
Deși organismul simte lipsa proteinelor din carne, acestea pot fi ușor înlocuite cu produse de post care conțin la fel de multe substanțe organice, spun nutriționiștii.
„Proteinele vegetale pe care le avem în laptele vegetal, laptele de cocos, de migdale, de asemenea în legume, cum sunt ciupercile, boboasele, lintea, sunt destul de bogate în proteine. Dacă vorbim de grăsimi, nu sunt doar uleiurile, grăsimile sunt nucile și semințele”, a menționat nutriționista, Luminița Suveică.
Specialiștii recomandă un meniu sănătos care ar suplini necesitățile organismului. De dimineață, putem consuma un smoothie pe lapte vegetal, iar seara, legumele fierte sunt cea mai bună alegere.
„La prânz aș opta pentru felul doi sănătos care ar fi: jumătate de farfurie cu legume, ca să fie cât mai multe legume în alimentație sau salate și deja carbohidrații, o garnitură, orez, hrișcă și putem să consumăm și ceva din proteine'', a subliniat nutriționista Luminița Suveică.
Nu este neapărat să renunțați la dulciuri dacă decideți să postiți. Cofetăriile au un meniu variat de deserturi de post preparate din produse vegetale.
„Începând cu biscuiții, o gamă foarte largă de biscuiți de post, torturile de post, cu gusturi diferite au ambele, umpluturi la fel, fiecare își poate alege pe gustul său. Și în aici avem diferite tipuri, aici avem prăjiturelele, la fel un asortiment foarte mare”, a menționat vânzătoarea Mihaela Tropoțel.
Pe rafturile magazinelor alimentare a apărut un asortiment mai mare de produse de post care în această perioadă sunt la mare căutare - crupele, boboasele, legumele și fructele.
Postul Paștelui este cel mai lung și aspru post ținut de creștinii ortodocși, el durează șapte săptămâni și se încheie în noaptea Învierii, anul acesta, pe 20 aprilie. Pe parcursul postului există două dezlegări la pește, pe 25 martie, de Buna Vestire și pe 13 aprilie, cu prilejul Floriilor.