Procurori moldoveni și francezi au percheziționat trei imobile din Franța ale oligarhului Vladimir Plahotniuc. La una din ele, locuia o rudă a fostului lider democrat, care păstra în locuință 92 de mii de euro, afirmă oamenii legii, fără să precizeze dacă e vorba de unul dintre fii lui Vlad Plahotniuc. Fugar de ani buni, va fi adus acasă sau nu Vladimir Plahotniuc am discutat cu deputații. Ce ne-au răspuns vedeți imediat.
„Plahotniuc va fi adu în țară, când?”
Oamenii legii nu știu unde exact se află Vladimir Plahotniuc. Fost lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova în iunie 2019 după ce democrații au cedat puterea. Atunci în Parlament a fost creată o coaliție între Partidul Socialiștilor și blocul ACUM. După fuga lui au fost deschise mai multe dosare penale. Între timp, Plahotniuc a fost inclus în mai multe liste de sancțiuni internaționale pentru faptul că a încercat să destabilizeze situația politică din R. Moldova.