Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comemorat alături de colegii săi din Legislativ, victimele Holocaustului. Aceștia au venit cu lumânări în mâini în fața clădirii Parlamentului.
„Holocaustul a fost o tragedie pentru secolul trecut, când milioane de oameni într-un mod barbar au fost omorâți. Noi trebuie să vorbim despre aceste evenimente tragice, aceste atrocități care s-au petrecut inclusiv pe teritoriul țării noastre, să ne referim atât la cei care le-au făcut, cât și la cei care au sărit în ajutor și au salvat vieți riscându-și propria viață”, a spus Igor Grosu.
Acțiunea, organizată de către Ministerul Culturii, inaugurează Săptămâna Memoriei, dedicată comemorării victimelor Holocaustului.
Holocaustul reprezintă cel mai mare masacru din istorie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost asasinați circa șase milioane de evrei de toate vârstele, majoritatea din Europa. Au fost persecutați și asasinați evrei și în Asia și nordul Africii conform programului de exterminare a evreilor plănuit și executat de regimul lui Adolf Hitler. Între victime, s-au numărat 1,5 milioane de copii.




































