Biroul politici de reintegrare a remis o sesizare de urgență către reprezentantul politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană de la Tiraspol, după ce jurnalista TV8, Viorica Tătaru, a fost reținută. Reprezentanții biroului solicită eliberarea imediată a reporterei și menționează că acest caz revoltător a fost adus în vizorul Misiunii OSCE în Republica Moldova și a partenerilor externi relevanți.
„În legătură cu reținerea ilegală de către exponenții așa-numitelor structuri de forță din regiunea transnistreană a jurnalistei Viorica Tătaru, în adresa reprezentantului politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană de la Tiraspol a fost remisă o sesizare de urgență, cu solicitarea eliberării imediate a acesteia și a oferirii posibilității revenirii în siguranță pe malul drept al Nistrului”, scrie Biroul politici de reintegrare.
Totodată, Biroul a reiterat apelul asigurării accesului nestingherit în regiune jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului, în condiții similare, oferite celor din regiune, care să poată reflecta evenimentele din regiune fără obstacole și condiționări.
„Acest caz revoltător a fost adus în vizorul Misiunii OSCE în Republica Moldova și a partenerilor externi relevanți, cu rugămintea de a lua toate măsurile posibile pentru a convinge Tiraspolul să renunțe la abuzuri și provocări, să respecte în mod echitabil drepturile și libertățile tuturor reprezentanților mass-media, să contribuie la eliberarea necondiționată a jurnalistei V. Tătaru și la revenirea în siguranță a acesteia pe malul drept al Nistrului”, se mai arată în comunicat.
Am încercat să obținem o reacție de la reprezentanții așa-zisului minister al securității, dar nu ne-au răspuns la apeluri.
TV8.md reamintește că reportera TV8, Viorica Tătaru, a fost reținută la Tiraspol în timp ce filma protestul organizat de autoritățile separatiste. Singurul detaliu pe care a reușit să ni-l comunice e că este însoțită pentru audieri la așa-zisul minister al securității.