Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

/VIDEO/ Marian dă de înțeles că Popescu și-ar fi anunțat intenția de a pleca de la MAEIE încă înainte de deschiderea negocierilor

Radu Marian 7
25 ianuarie 2024, ora 21:01

Nicu Popescu și-ar fi anunțat intenția de a pleca de la șefia Ministerului de Externe încă înainte de deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cel puțin asta a dat de înțeles deputatul PAS, Radu Marian, în ediția de joi, 25 ianuarie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Între timp, până a fi făcut anunțul oficial, a fost identificat un șef nou la minister și delegată o persoană responsabilă de Biroul pentru Integrarea Europeană.

„Cunoșteam... Era această situație în jurul deschiderii negocierilor și trebuia dusă la bun sfârșit. Cunoșteam ca și membru de partid că există o astfel de intenție și conducerea trebuia să identifice un înlocuitor și au fost făcute anunțurile de rigoare imediat după conferința domnului Nicu Popescu”, a declarat deputatul PAS, Radu Marian.

Deși a precizat că nu cunoaște prea multe detalii din culisele plecării lui Nicu Popescu de la MAEIE, Radu Marian a lăsat să se înțeleagă că s-ar fi purtat discuții ca plecarea să aibă loc după decizia din decembrie a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare. 

Un alt invitat în emisiune, Igor Clipii, secretarul general al CUB, a criticat faptul că Nicu Popescu a ales să plece înainte să își încheie mandatul pe care și l-a asumat pentru un termen de patru ani.

„Nu e corect ca un ministru să plece așa pur și simplu, mai ales în cazul domnului Nicu Popescu. Eu bănuiesc că argumentele lui sunt mai serioase decât cele pe care le-a indicat, dar nu vreau să ghicesc în ghioc”, a subliniat Igor Clipii. 

Și analistul Nicolae Negru are o opinie similară.

„Popescu a indicat că are nevoie de o pauză. Putem crede, dar totuși, atunci când acceptă un mandat, el se gândește la 4 an în care trebuie să tragă, să lucreze”, a spus Nicolae Negru.

În opinia analistului, pașii pe care Republica Moldova i-a urmat în ultimii ani, pe drumul către integrarea europeană, nu s-au datorat atât eforturilor ministrului de Externe, cât conjuncturii și războiului ucrainean.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/VIDEO/ O dronă a explodat în raionul Orhei: Traficul, sistat în apropiere de Brănești
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Scumpirea energiei electrice în Moldova nu este exclusă de autorități: Când ar putea fi cunoscută suma posibilă
/VIDEO/ Scumpirea energiei electrice în Moldova nu este exclusă de autorități: Când ar putea fi cunoscută suma posibilă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Alertă în spațiul aerian al Moldovei: Un obiect neautorizat a intrat dinspre Ucraina și a dispărut de pe radare la Orhei
Alertă în spațiul aerian al Moldovei: Un obiect neautorizat a intrat dinspre Ucraina și a dispărut de pe radare la Orhei

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente