Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că următoarele zile vor arăta cât de serios este președintele rus Vladimir Putin în privința păcii în Ucraina. Declarația vine în contextul în care oficiali americani se îndreaptă spre Arabia Saudită pentru discuții cu reprezentanții Rusiei, fără ca europenii sau ucrainenii să fie implicați în această etapă.
Rubio a minimizat îngrijorările europenilor că au fost lăsați pe dinafară, afirmând într-un interviu pentru CBS că negocierile încă nu au început în mod real. Totuși, SUA au transmis oficialilor europeni un chestionar, cerând detalii despre câte trupe ar putea contribui la aplicarea unui eventual acord de pace.
„Președintele Trump a vorbit cu Vladimir Putin săptămâna trecută, iar acesta și-a exprimat interesul pentru pace. Președintele și-a exprimat dorința de a vedea o încheiere a acestui conflict într-un mod care să fie durabil și care să protejeze suveranitatea ucraineană”, a spus Rubio. El a subliniat că „un singur apel telefonic nu face pace” și că trebuie urmate acțiuni concrete.
Delegația SUA, formată din emisarul pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, a plecat duminică spre Arabia Saudită. Marco Rubio va ajunge și el acolo, având deja evenimente planificate. Înainte de plecare, duminică, șeful diplomației americane s-a întâlnit la Ierusalim cu premierul israelian.
Rubio a precizat că Ucraina și Europa vor fi invitate când se va ajunge la „negocieri reale”:
„Dacă se va ajunge la negocieri serioase – și încă nu suntem acolo – Ucraina va trebui să fie implicată, pentru că ei sunt cei invadați, iar europenii vor trebui să participe, deoarece au impus sancțiuni împotriva lui Putin și a Rusiei”.
Între timp, președintele Franței, Emmanuel Macron, va găzdui luni, la Paris, un summit de urgență cu lideri europeni pe tema războiului din Ucraina.
Întrebat despre o posibilă ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei, Rubio a evitat să răspundă clar: „Nu s-a intrat în detalii”. În schimb, Moscova a transmis că discuțiile dintre Rubio și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au inclus și subiectul „barierelor unilaterale” impuse de administrația Biden în relațiile cu Rusia.