O pasageră a vrut să ajungă în Egipt cu cartușe, ascunse în bagajul de mână. Este vorba de o ucraineancă de pe ruta „Chișinău-Sharm El Sheik”, care a fost stopată pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Polițiștii de frontieră au depistat pe 27 ianuarie, 78 de cartușe, în bagajul femeii de 45 de ani.
La scanarea bagajului, polițiștii de frontieră au observat obiecte din metal presupuse a fi cartușe. Bunurile au fost ridicate, urmând să fie supuse expertizei balistice.
La fața locului a intervenit grupul de investigație din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău care continuă cercetările pe caz.




































