Un sat din Moldova a ajuns subiect de știri pentru o agenție internațională de presă. E vorba de Rogojeni, din raionul Șoldănești, care a intrat în atenția Agence France-Presse. Imaginile filmate acolo de video-jurnalista și regizoarea Andreea Udrea au fost preluate și distribuite în toată lumea. Așa se face că Rogojeni, un sat mic, cu un peisaj parcă desprins dintr-un film, a devenit o adevărată carte de vizită a țării noastre, transmite 1TV.
Rogojeni a ajuns să fie cunoscut drept „satul hobbiților”, o aluzie la trilogia „Stăpânul Inelelor”. Iar asta, datorită caselor sale joase, din piatră, de tip bordei, pe care localnicii le numesc „bașcă”. Sunt locuințe mici, construite pe jumătate în pământ, cu uși joase, care te obligă să te apleci atunci când intri. Iar tocmai felul acesta neobișnuit în care arată atrage tot mai mulți vizitatori.
O profesoară din sat spune că oamenii locuiesc și astăzi în astfel de case:„Avem persoane care locuiesc în astfel de bordeie, pe care le vedeți și în spatele meu. Sunt mici, care mențin căldura. Ele sunt, practic, construite în pământ”.
Una din cele mai cunoscute „băști” din Rogojeni, a lui Mihail Țara, a fost restaurată și transformată în muzeu. Înăuntru, timpul pare că s-a oprit: icoane, prosoape tradiționale, obiecte vechi din gospodărie și simboluri care păstrează povestea satului. Iar, ca în fiecare iarnă la țară, revin și obiceiurile vechi, inclusiv pregătirile pentru tăierea porcului.
Primarul spune că interesul pentru sat este în creștere, mai ales iarna și vara, când vin tot mai mulți oameni să descopere acest loc aparte.
„A crescut numărul celor interesați să vadă localitatea și care sunt pasionați nu doar de locuințele de tip semibordei, dar și de forma de relief, de casele, de gardurile care sunt, drumurile vechi, care se mai păstrează încă în satul Rogojeni. Așa că aici nu s-a intervenit între timp cu construcții de tip nou. Deci se păstrează stilul vechi, așa cum era el pe timpuri”, a declarat edilul.
Printre vizitatori este și un student din Coreea de Sud. El spune că astfel de tradiții sunt greu de întâlnit în Occident; un motiv în plus ca străinii să descopere Moldova.
„Sincer, așa ceva chiar e greu de văzut, și nu doar în Coreea. Chiar și dacă vii din Statele Unite, din Japonia sau din alte țări europene, mai ales din vest”, a subliniat sud-coreeanul.
Pentru rogojeneni, aceste case și tradiții nu sunt doar o amintire din trecut. De fapt, ele pot fi ultima șansă pentru un viitor. În sat au mai rămas acum în jur de 30 de oameni, unde altădată erau aproape 200. Localnicii speră că vor veni turiști, satul va fi redescoperit și, astfel, nu se va stinge definitiv.