Revenire la măști și termometrie în Bălți. Săptămâna trecută, în oraș, a fost înregistrat un caz de scarlatină, dar și peste 370 de cazuri de infecții respiratorii virale acute și gripă, dar și 10 cazuri suspecte de tuse convulsivă. Potrivit primarului de Bălți, începând cu săptămâna viitoare, toate ședințele din cadrul Primăriei Municipiului Bălți vor avea loc cu obligativitatea purtării măștii de protecție, scrie tvn.md. Totodată, și ANSP anunță că săptămâna trecută, pe teritoriul țării s-au înregistrat 10.350 de cazuri IACRS, cu 31% mai mult față de săptămâna precedentă.
Potrivit presei locale din Bălți, pe parcursul săptămânii trecute, în oraș au fost înregistrate 375 de cazuri de infecții respiratorii virale acute (IACRS), dintre care 245 la copii.
De asemenea a crescut și numărul cazurilor de gripă, fiind înregistrate 24 de cazuri, dintre care 11 în rândul copiilor. De cealaltă parte numărul infectărilor cu COVID-19 a este stabil. Săptămâna trecută au fost confirmate 25 de cazuri dintre care 7 la copii. În oraș, 17 copii sunt infectați cu varicelă, iar în spital este internat un copil cu scarlatină.
Viorica Leanco, Specialist principal direcția sănătate: „Se observă deja primele efecte a nevaccinării copiilor, deoarece săptămâna aceasta a apărut primul caz de scarlatină. Plus avem înregistrate 17 cazuri de varicelă la copii. Luând în considerație acest fapt, vreau să amintesc copiilor că sunt responsabili de soarta copiilor și de sănătatea acestora și să nu evite vaccinarea”.
Pe lângă revenirea la regimul de mască, Alexandr Petkov a menționat și necesitatea instalării termometrului la intrarea în primărie. Această decizie vine în contextul în care situația epidemiologică din oraș a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de boli infecțioase.
Alexandr Petcov, primarul municipiului Bălți: „Aceasta este ultima ședință în primărie care se duce fără măști. Noi suntem într-o situație pre epidemiologică, dacă nu mă înșel. Rog să propuneți decizia și eu o semnez. Și distanța să o mai păstrăm. Și eu cred că trebuie de revenit și la termometrul cela de la intrare, iar accesul în primărie să fie controlat la temperatură.”
Oamenii spun că de vină s-ar face stilul de viață pe care îl au, dar și imunitatea scăzută în această perioadă a anului.
„Trebuie să ne creștem imunitatea, să bem vitamine, să mergem mai puțin la întâlniri cu mai multe persoane, mai mult de stat acasă și totul va fi bine”.
„Posibil din cauza ecologiei, din cauza a ceea ce mâncăm și desigur cred că imunitatea este slabă, iarăși din primele două motive. Din experiență proprie, copiii care merg la grădiniță odată la câteva luni face ceva de genul acesta, răceală, gripă, răceală, nas înfundat”.
Potrivit specialiștilor din Bălți, în oraș s-a înrăutățit și situația, privind tusea convulsivă, la moment fiind 10 cazuri suspecte.
Între timp, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat astăzi că în perioada 22 – 28 ianuarie 2024, s-au înregistrat 10.350 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii (58,9%), cu 31% mai mult față de săptămâna precedentă și o descreștere de 6,4% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost raportate 229 de cazuri de gripă sezonieră. În total, de la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 28.01.2024) au fost înregistrate 660 de cazuri de gripă, 116.129 de cazuri de IACRS și 7.107 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Totodată, au fost înregistrate 486 de cazuri de COVID-19, în descreștere cu 16,5% față de săptămâna precedentă, fiind înregistrate 7 cazuri de deces, asociate cu infecția COVID-19.
ANSP recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție (păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale) și să se adreseze la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare, frisoane).




































