Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Atacuri masive, compromis major și „nașterea imperiului”. „Trump are plan de pace”

Armata SUA a bombardat Irakul și Siria. Biden: „Dacă atingeţi un american, vom răspunde”

index
03 februarie 2024, ora 11:03

Statele Unite au lansat atacuri aeriene asupra grupărilor susținute de Iran din Siria și Irak, ca răspuns la atacul cu dronă de zilele trecute asupra unei baze americane din Iordania, în care trei militari ai SUA au murit, informează BBC. Președintele Joe Biden a declarat că atacurile „continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, avertizând că, „dacă atingeţi un american, vom răspunde”.

Atacurile aeriene au avut loc timp de 30 de minute, vineri, iar trei dintre locurile lovite au fost în Irak şi patru în Siria, a confirmat reporterilor generalul-locotenent Douglas Sims, directorul Statului Major Întrunit. El a declarat că momentul loviturilor a fost determinat de vreme. 

„Indicaţiile iniţiale sunt că am lovit exact ceea ce am vrut să lovim, cu o serie de explozii secundare asociate cu locaţiile de muniţie şi logistică”, a spus el.

La rândul său, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, a declarat că ţintele „au fost selectate cu atenţie pentru a evita victimele civile şi pe baza unor dovezi clare şi irefutabile că au legătură cu atacurile asupra personalului american din regiune”.

Bilanţul atacurilor aeriene din estul Siriei se ridică la cel puţin 18 morţi. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie a opoziţiei siriene în extil, a declarat că loviturile din estul Siriei s-au soldat cu moartea a „cel puţin 18 luptători pro-Iran”.

„Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, a declarat vineri preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, într-un comunicat al Casei Albe, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Statele Unite nu vor conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie bine acest lucru cei care vor să ne facă rău: dacă atingeţi un american, vom răspunde”, a mai spus preşedintele american, care asistase cu câteva ore mai devreme la revenirea pe pământ american a cadavrelor celor trei soldaţi americani ucişi duminică în Iordania.

Un purtător de cuvânt al armatei irakiene a declarat că atacurile aeriene americane au fost lansate în zonele de frontieră irakiene, dar a avertizat că atacurile ar putea declanşa instabilitate în regiune.

„Aceste lovituri aeriene constituie o încălcare a suveranităţii irakiene, subminează eforturile guvernului irakian şi reprezintă o ameninţare care ar putea duce Irakul şi regiunea la consecinţe nefaste”, a spus purtătorul de cuvânt.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente