Sala festivă a Liceului „Alexandru Ioan Cuza” s-a transformat azi într-un colț al amintirilor. Zeci de absolvenți au venit să-și revadă colegii și profesorii de care s-au despărțit cu ani în urmă. Așa că, actualii învățăcei le-au pregătit un program pe cinste. Pe lângă dansuri, cântece, a făcut și acrobații.
Sergiu și Angela au absolvit liceul încă în 1985 și, respectiv, 1989. Iar, ulterior, din colegi de școală, au devenit soț și soție. Acum își amintesc cu zâmbetul pe buze de năzbâtiile pe care le făceau.
Și prieteniile pe care le-au format la școală au rămas pe viață. Natalia Albu a venit la întâlnirea de azi cu fosta ei colegă, deja cumătră.
Pentru Maria Perju 15 ani după absolvire au zburat cât ai clipi. Astăzi, ea și-a urmărit cu lacrimi în ochi fiul, care a evoluat pe scena liceului.
Emoții au avut și profesorii. Adriana Cibotaru a activat în cadrul liceului 23 de ani și a predat fizică și astronomie pentru mii de elevi. Deși nu mai muncește, nu ratează nicio întâlnire cu absolvenții.
În acest an, liceului teoretic „Alexandru Ioan Cuza” va marca 79 de ani de la fondare.