Intervenție fără deteriorări. Termoelectrica a anunțat că, în urma unei defecțiuni a rețelelor, va efectua lucrări complexe pe Aleea de pe bulveardul Mircea cel Bătrân. Pentru a nu admite intervenții neconforme, care ar deteriora sistemul de irigare sau copacii (cum s-a întâmplat anterior), viceprimarul Capitalei a solicitat monitorizarea situației și securizarea zonei.
Rețelele de termoficare din sectorul Ciocana au cedat în această dimineață, creând o situație de urgență pe aleea de pe bulveardul Mircea cel Bătrân.
„Aceste rețele sunt cu un termen de exploatare avansat și din aceste motive au loc aceste avarii. Mai mult decât atât, este o defecțiune la rețeaua de termoficare și scurgerile care au loc în zona acestor rețele de termoficare sunt destul de priculoase, inclusiv pentru infrastructura existentă, din motivul dat a și fost anunțată această urgență de intervenție”, a declarat Șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, în cadrul ședinței Primăriei.
Astfel, viceprimarul Chișinăului, Ilie Ceban, a solicitat securizarea șantierului, instalarea unui panou informativ și să fie luate măsurile necesare pentru a nu împiedica deplasarea pietonilor.
„Vin cu acest apel în contextul unor experiențe neplăcute din trecut, când în urma unor intervenții, nu tocmai conforme, au fost admise deteriorări la sistemul de irigare, la arbori etc. Deseori, modul de restabilire a zonelor unde au loc aceste lucrări lasă de dorit. Trebuie să intervenim și să monitorizăm ca totul să fie remediat așa cum a fost până la avarie. Înțelegem că este o situație excepțională, însă în Aleea Mircea cel Bătrân au fost investiți foarte mulți bani municipali și nu putem admite ca munca făcută de noi să fie distrusă”, a declarat Ilie Ceban.
Potrivit lui Vitalie Mihalache, reprezentanții Termoelectrica au dat asigurări că vor securiza zona, iar lucrările se vor face cu tehnică ușoară pentru a nu afecta infrastructura.
„Au fost date garanții că va fi îngrădită zona și va fi asigurat permanent șantierul cu persoane care vor supraveghea modul de executare a lucrărilor și inclusiv, vor fi depuse toate eforturile ca aceste lucrări să fie executate într-un termen foarte operativ. Suprafața de inetrvenție va afi de aproximativ 18 m2 și această suprafață va fi restabilită în termeni optimi”,a menționat Șeful Direcției.
Mai mult, Mihalache a declarat că în cazul în care nu se va interveni urgent, în condițiile de schimbare bruscă a vremii, există riscul unor pagube mult mai mari. Or, ar putea fi afectată o zonă mult mai mare, inclusiv carosabilul, respectiv s-ar mări și durata lucrărilor.