Diplomatul Sergiu Mihov a fost numit noul secretar de stat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova. Decizia a fost luată astăzi, 7 februarie, în cadrul ședinței Guvernului, la propunerea șefului diplomației, Mihai Popșoi.
„Se propune numirea lui Sergiu Mihov în funcția de secretar de stat al MAE începând cu data de 8 februarie. Domnul Mihov este un diplomat de carieră, actualmente șef al Direcției relații bilaterale, fost ambasador în Lituania, cu o experiență vastă și cu integritate profesional nereproșabilă”, a spus Mihai Popșoi.
Tot în cadrul ședinței, a fost aprobată și cererea de demisie a Stelei Leucă, care și-a anunțat anterior demisia din această funcție. Decizia a fost susținută în unanimitate de către Cabinetul de miniștri.
Din anul 1998, Sergiu Mihov, activează în cadrul MAE. Dumnealui posedă rang diplomatic de ministru plenipotențiar și a deținut numeroase poziții diplomatice în diferite direcții ale ministerului, inclusiv de coordonator național pentru monitorizarea implementării Parteneriatului pentru buna guvernare Consiliul Europei-Uniunea Europeană pentru țările Parteneriatului Estic.
Din anul 2022 și până în prezent este șeful Direcției Cooperare Bilaterală în cadrul MAE. În perioada 2018-2022 a ocupat funcția de ambasador al Republicii Moldova în Republica Lituania.