Cei cinci polițiști ai Direcției de Patrulare Nord, reținuți de CNA acum câteva zile, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei judecătorului de instrucție. Aceștia sunt învinuiți de corupere pasivă, manifestată prin pretinderea mijloacelor financiare ilicite de la șoferi pentru nedocumentarea încălcărilor Regulamentului circulației rutiere.
Potrivit CNA, cauza penală a fost pornită în baza bănuielii rezonabile că ofițeri ai Serviciului patrulare Rîșcani, Dondușeni și Drochia din cadrul Direcției Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au pretins și primit bani de la un conducător auto pentru a nu-l trage la răspundere pe o cauză contravențională.
Ulterior, în urma măsurilor speciale de investigații au mai fost pornite 17 cauze penale în baza bănuielii rezonabile că au fost săvârşite infracţiunile prevăzute de art. 324 Cod penal – „corupere pasivă”.
Astfel, a fost documentată perioada lunii decembrie 2023 – prezent - în care angajații Direcției de Patrulare Nord ar fi pretins și primit mijloace bănești sau bunuri ce nu li se cuvin în sume ce variau între 200 lei și 1000 euro de la persoanele care încălcau regulamentul circulației rutiere.
La 6 februarie, ofițerii CNA, cu suportul conducerii INSP și SPIA, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți au desfășurat 17 percheziții în automobilele de serviciu și personale ale angajaților INSP, dar și la domiciliile persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor menționate. În urma acțiunilor de urmărire penală au fost reținuți 5 bănuiți.
Recent, alți 6 polițiști ai INSP din nordul țării au fost reținuți de CNA pentru pretindere și primire de bani de la șoferi. La moment, aceștia sunt plasați în arest preventiv.