Un incendiu a izbucnit în această seară la Centrul NATO de la Chișinău, situat în curtea Universității de Stat a Moldovei. Potrivit IGSU, au ars două uși exterioare.
Pompierii au fost alertați prin intermediul serviciului 112 la ora 18:57. La fața locului au intervenit două echipaje care au lichidat flăcările în jurul orei 19:08. Din fericire, victime nu au fost înregistrate.