Accident grav în raionul Ialoveni. Patru persoane au ajuns astăzi la spital cu diverse traumatisme, după ce microbuzul de rută în care se aflau s-a lovit de un copac. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile rutiere și a derapat de pe carosabil.
Accidentul rutier s-a produs în această dimineață. Șefa Direcției Comunicare și Protocol a IGP, Diana Fetco, a declarat pentru TV8, că poliția din Ialoveni a fost sesizată la ora 08:10, despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Horești.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un microbuz de rută de model „Mercedes”, preliminar nu ar fi adaptat viteza la condițiile rutiere. Acesta a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de traseu și s-a tamponat de un copac de pe marginea carosabilului.
„Urmare a impactului, pasagerii de 18, 41, 53 și respectiv 67 de ani au fost transportați la IMU din municipiul Chișinău, cu diverse traumatisme pentru acordarea ajutorului medical specializat”, a menționat Diana Fetco.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultat la prezența alcoolului în aerul expirat a fost negativ. Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.